Români versus greci. Ce-au făcut toţi internaţionalii la echipele de club, în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maxim a fost omul meciului în Stuttgart - Nurnberg 1-1. FOTO: http://www.vfb.de
Maxim a fost omul meciului în Stuttgart - Nurnberg 1-1. FOTO: http://www.vfb.de

Prima manşă a barajului de calificare la CM 2014 se apropie cu paşi repezi. „Adevărul“ vă dezvăluie ce au făcut în weekend, la echipele lor de club, internaţionalii celor două selecţionate care se vor întâlni pe 15 şi 19 noiembrie pentru un loc la CM 2014.

Ce au făcut internaţionalii români în weekend:

Stancu (Genclerbirligi) – A fost integralist şi a marcat golul victoriei, în deplasare, cu Elazigspor, scor 2-1.

Keşeru (Bastia) – A rămas pe bancă în victoria cu Nice, scor 1-0.

Grozav (Terek) – A rămas pe bancă în remiza cu Tom Tomsk, scor 0-0

Torje (Espanyol) – N-a fost în lot în înfrângerea de la Levante, 0-3.

Maxim (Stuttgart) – A fost integralist şi cel mai bun om al Stuttgart-ului în remiza de acasă, 1-1, cu Nurnberg. A obţinut penalty-ul din care Ibisevici a deschis scorul.

Lazăr (PAOK Salonic) – A jucat toate minutele în victoria cu Panthrakikos, scor 3-0

Hoban (Petrolul) – A fost integralist în victoria obţinută la Botoşani, scor 2-1

Măţel (Astra) – A fost integralist în remiza cu CFR Cluj, scor 0-0

Goian (Asteras) – A fost integralist în victoria cu Levadiakos, scor 2-0

Găman (Astra) – A fost integralist în remiza cu CFR Cluj

Raţ (West Ham) – A fost integralist în egalul fără goluri din Ţara Galilor, cu Swansea. A evoluat foarte bine, fiind considerat de multe publicaţii britanice omul meciului

Chiricheş (Tottenham) – A fost integralist în victoria cu Hull, scor 1-0, şi a primit un galben în minutul 59

Tătăruşanu (Steaua) - A jucat toate minutele în victoria de la Braşov, scor 2-1. A încasat un gol din lovitură liberă şi un cartonaş galben în prelungiri, pentru un gest nesportiv

Gardoş (Steaua) - A fost integralist cu Braşov şi a marcat golul victoriei Stelei

Tănase (Steaua) - A fost integralist cu Braşov. A încasat un cartonaş galben în minutul 81

Bourceanu (Steaua) - A fost integralist în partida de la Braşov 

Pintilii (Steaua) - Este accidentat, n-a fost în lot cu Braşov

Latovlevici (Steaua) - N-a prins lotul la meciul cu ardelenii. Reghecampf a decis să-l sancţioneze pentru evoluţiile mai slabe din ultima perioadă

Adi Popa (Steaua) - A intrat pe teren cu Braşov în minutul 60, în locul lui Pîrvulescu

Ce au făcut internaţionalii greci în weekend:

Salpingidis (PAOK Salonic) – A fost rezervă nefolosită în victoria din deplasare, 3-0, cu Panthrakikos

Athanasiadis (PAOK Salonic) – Titular cu Panthrakikos, a marcat ultimul gol, în minutul 73, apoi a fost schimbat, două minute mai târziu

Tziolis (PAOK Salonic) – Integralist cu Panthrakikos

Ninis (PAOK Salonic) – Titular cu Panthrakikos, a fost înlocuit în minutul 66

Katsouranis (PAOK Salonic) – Titular cu Panthrakikos, a fost schimbat în minutul 83

Tzavellas (PAOK Salonic) – Integralist cu Panthrakikos

Samaras (Celtic) – A fost integralist în succesul din deplasare cu Partick Thistle, 2-1, meci în care a deschis scorul

Tachtsidis (Catania) – A jucat primele 70 de minute din egalul fără goluri cu Sassuolo, la care Alexe a fost rezervă nefolosită

Fetfadzidis (Genoa) – A intrat în repriza secundă în eşecul de la Torino, în faţa lui Juventus, 0-2, şi a primit un „galben”

Christodoulopoulos (Bologna) – Rezervă nefolosită în victoria cu Livorno, 1-0

Kone (Bologna) – Integralist cu Livorno

Torosidis (Roma) – A jucat ultimele 22 de minute în victoria cu Udinese, 1-0

Mitroglou (Olympiakos) – A marcat două goluri în victoria cu 5-1 în faţa ultimei clasate din Grecia, Heraklion, în care a fost integralist şi a irosit şi un penalty

Holebas (Olympiakos) – Integralist cu Heraklion, a marcat un gol

Siovas (Olympiakos) – A fost integralist cu Heraklion

Manolas (Olympiakos) – Nu a fost în lot cu Heraklion

Maniatis (Olympiakos) – A intrat pe teren în minutul 79 în partida cu Heraklion, în locul lui Samaris, care a fost titular şi el internaţional al lui „Oli“

Citeşte aici ultimele ştiri despre România - Grecia

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite