„Super Man“, o dramă românească: Dimensiunea necazului care ne-a lovit în cel mai rău moment posibil

0
Publicat:

Edward Iordănescu (45 de ani) a „moștenit“ norocul proverbial al tatălui său, „Generalul“ Anghel Iordănescu (73 de ani), dovadă și această campanie de calificare pentru Euro 2024.

Fanii români speră să vadă naționala la Euro 2024

Pentru că, pe lângă faptul că am nimerit în cea ma ușoară grupă posibilă, am profitat și de o conjunctură favorabilă cu care, foarte probabil, nu ne vom mai întâlni prea curând. Cu două echipe care au fost private de avantajul terenului propriu – Belarus de la bun început, iar Israel acum, după începerea războiului – și cu niște meciuri în care am jucat extrem de slab, dar am avut șansa de a evita înfrângerea. Dar cum roata norocului se învârte și naționala noastră are acum de suferit.

Cel mai în formă stranier din lotul lărgit al României, Dennis Man (25 de ani), s-a „rupt“ la Parma și va rata ultimele două meciuri din preliminariile Euro 2024, cu Israel și cu Elveția. E o pierdere foarte mare, în condițiile în care Man, legitimat la Parma, liderul din Serie B, era într-o formă excelentă. De altfel, el tocmai a fost ales cel mai bun jucător al lunii octombrie în Serie B. A meritat acest premiu din plin, după cum arată cifrele sale: şase goluri şi o pasă de gol la Parma, luna trecută. Cu acest randament, românul a fost catalogat de italieni drept „cel mai mare coşmar pentru fundaşii stânga din Serie B“.

Dennis Man

În absența lui Dennis Man, România va aștepta golurile de la jucători ofensivi, precum Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Genoa), Alibec (Muaither) și Andone (Eldense), toți aflați pe lista stranierilor pentru dubla cu Israel și Elveția. Cu excepția lui Drăguș (două reușite în octombrie) și Andone (un gol luna trecută) însă, Alibec și Pușcaș traversează o perioadă proastă. Primul are două goluri în Qatar, ultimul pe 29 septembrie, în timp ce Pușcaș n-a înscris deloc în acest sezon!

Preliminarii Euro 2024, grupa I

1. România 8 4 4 0 13-4 16

2. Elveția 7 4 3 0 20-8 15

3. Israel 6 3 2 1 7-7 11

4. Kosovo 7 1 4 2 8-8 7

5. Belarus 8 1 3 4 7-14 6

6. Andorra 8 0 2 6 3-17 2

*Primele două clasate vor merge la Euro 2024.

Programul grupei până la finalul campaniei

*Duminică: Kosovo – Israel (21.45, Digi Sport 2, Prima Sport 2)

*15 noiembrie: Israel – Elveția (21.45, Digi Sport 1)

*18 noiembrie: Belarus – Andorra (19.00), Elveția – Kosovo (21.45), Israel – România (21.45)

*21 noiembrie: România – Elveția (21.45), Andorra – Israel (21.45), Kosovo – Belarus (21.45)

Mai multe pentru tine:
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete