Şumudică, „ca femeile la menstruaţie“: ce a făcut antrenorul la conferinţa de după victoria cu West Ham. Toate reacţiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana României a reuşit un rezultat magnific: a eliminat o formaţie din Premier League. Un tip excentric, tehnicianul Astrei, pur şi simplu, a înnebunit de bucurie, a pupat gazonul după fluierul de final şi a făcut spectacol la întâlnirea cu ziariştii.

Marius Şumudică (antrenor Astra): „Eu nu pregătesc echipa asta de două luni, pentru că FIFA îmi dă o decizie, FRF altă decizie, poate că pentru se vrea ca altă echipă să câştige titlu. Am un panou acasă şi tai datele aşa, ca femeile la menstruaţie ca să ajung să antrenez. E un rezultat mare pentru noi, îmi felicit jucatorii pentru că am jucat şi împotriva publicului. Se pare că a fost seara noastră, am avut şi noroc, dar în fotbal, atât timp cât n-ai noroc, nu poţi să câştigi. Iar norocul ţine cu cei puternici. Am întâlnit o echipă cu mult peste nivelul nostru din toate punctele de vedere, dar am dovedit că formăm un grup puternic. E una dintre cele mai frumoase zile din viaţa mea, la fel ca cea în care mi s-au născut copiii, pentru că ştiam că sunt ai mei. Mi-aş dori să rămân mai mult în Anglia, aştept oferte! Oamenii care s-au născut în Anglia sunt norocoşi. Eu sunt mai puţin norocos, dar îmi respect ţara şi fac totul pentru ea. Am avut o ofertă din Anglia, chiar ieri m-a sunat un prieten de la Port Vale, din a treia ligă. Nu mulţumesc, rămân în ţara mea, m-am calificat!“.

Silviu Lung jr (portar Astra): „Publicul a fost un imbold pentru noi. În România, nu mai găseşti o aşa atmosferă. Ne-a dat bucuria de a juca fotbal. Marius Şumudică a contat foarte mult. Acum ne vom axa mai mult pe campionat pentru că până acum nu ne-am gândit. E bine că ne-am îndeplinit obiectivul şi ne-am calificat“.

Florin Lovin (mijlocaş Astra): „Nu-mi vine să cred ce am făcut la vârsta mea. E un vis care nu se mai termină. Frumuseţea fotbalului şi-a dovedit măreţia. Acum trei zile eram la pământ. Acest om minunat, Şumudică, ne-a calificat. Cu toate defectele lui are un suflet uriaş. Asta mă face să plâng lângă el de bucurie. Înainte de startul sezonului îi spuneam lui Şumi că nu ştiu dacă pot să joc din trei în trei zile. Când vine Teixeira lângă mine, la 36 de ani, e incredibil. Suntem la o vârstă care, fără modestie, tinerii au ce învăţa de la noi. Vreau o echipă din Anglia în grupe în afară de United“.

Geraldo Alves (fundaş Astra): „Am dat totul pentru meciul de azi. Şumudică e ca un tată pentru noi. El a format acest grup, aveam mare nevoie de el. A fost o presiune uriaşă. Avem nevoie de mai mulţi jucători, odată cu intrarea în grupe. Cred că vom fi plătiţi acum, nu mai are încotro patronul. Probabil, vor fi investiţii mai mari acum. Eu vreau Manchester United în grupe. Jucătorii vor să joace cu cele mai mari echipe, nu ştiu dacă vom trece de grupe. Trebuie să facem meciuri bune“.

Constantin Budescu (atacant Astra): „Felicitări băieţilor care au făcut o partidă extraordinară. Am trăit meciul la cote maxime. M-am băgat singur într-o cameră şi tot strângeam din pumni. Mă rugam să nu ne egaleze pentru că ar fi fost foarte greu să revenim. Încă o dată, am dovedit că suntem un grup. Jucătorii s-au unit mereu în momentele grele, la fel am câştigat şi campionatul. E mult mai greu să trăieşti un meci din faţa televizorului, emoţiile sunt mult mai intense. Strigam din faţa televizorului la Nico (n.r. - Daniel Niculae) să dea pasă mai repede. Îmi făceam speranţe şi înaintea meciului că ne vom califica. Ştiu ce oameni de caracter sunt jucătorii. Prezenţa lui Şumudică pe bancă a contat peste 50%“.

Mai multe pentru tine:
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Românii care au vizitat una dintre cele mai izolate și ieftine țări din lume. Ce i-a impresionat cel mai mult: „Un gest simplu, dar cu o semnificație profundă”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Sute de monede antice din aur și argint, descoperite într-o locație secretă
Șefa ANM răspunde acuzațiilor cu privire la Codul roșu anunțat în Capitală. Elena Mateescu: „Ne raportăm la criterii clare”
Lisav Eissat a debutat la naționala României, dar încă poate fi „deturnat” de Israel. Condiția pentru a devenit 100% tricolor
Cu ce se delectează în mod frecvent Prințesa Charlene, Prințesa Kate sau Regina Letizia. Mâncărurile preferate ale nobililor
„Am rămas în chiloți!” Momentul terifiant trăit de un român celebru pe cel mai înspăimântător aeroport din Europa
Un bărbat din Austria a fost atacat de hoții care i-au spart magazinul. Pe una din sacoșele uitate la locul faptei scria „România neîmblânzită”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Val de ură după nunta lui Dorian Popa din Maldive. Artistul, făcut praf după ce a publicat acest video cu mireasa