Șucu, în pragul disperării: ce s-a întâmplat la Rapid, după șase meciuri cu Șumudică pe bancă

0
Publicat:

Ca analist, Marius Șumudică (53 de ani) știa perfect „lecția“ și explica ce trebuie să facă Rapidul lui Neil Lennon pentru a ieși din criză. Acum, după ce l-a înlocuit pe colegul său nord-irlandez, fostul atacant a prelungit doar seria rezultatelor slabe, iar echipa stagnează pe același loc 12.

Dan Șucu, acționar majoritar Rapid. FOTO: Arhiva Adevărul

După terminarea rundei cu numărul 12, e cel mai bun moment pentru o comparație Lennon – Șumudică. Pentru că fiecare dintre ei a adunat șase meciuri în Superliga noastră. Mai mult decât atât, dacă ne uităm la bilanțurile celor doi, mai observăm un amănunt: Rapid, cu Lennon, a întâlnit trei formații din zona de play-off (CFR Cluj, Petrolul, Dinamo), iar cea a lui Șumudică la fel (Craiova, U Cluj, Oțelul). Așadar, programul a fost cam de aceeași dificulltate.

Concluzia? Sub comanda lui Șumudică s-au adunat mai multe puncte, 8 versus 5, pentru că au și venit primele meciuri câștigate, două la număr. Din păcate, tot cu noul antrenor pe bancă s-au înmulțit și înfrângerile. Și, una peste alta, progresul înregistrat, dacă a existat așa ceva, a fost minuscul din moment ce Rapid e tot pe locul 12. Cel mai grav însă e altceva: când plecat Lennon, Rapid era la doar 3 puncte de poziția a 6-a, ultima de play-off. Între timp, cu Șumudică pe bancă, această distanță s-a mărit, ajungând acum la 5 puncte.

Urmează „focul de tabără“?

Când a preluat Rapidul, cuprins de entuziasmul momentului, Șumudică a făcut o declarație memorabilă: „Mai avem 24 de etape. Dacă nu ajungem în play-off, voi trebuie sa vă ardeți carnetele de fotbaliști, iar eu și stafful meu ne ardem carnetele de antrenori! Înseamnă că suntem degeaba de atâția ani în fotbal! Adunăm toate carnetele în mijlocul vestiarului, le ardem și facem un foc de tabără! N-avem voie să nu fim în play-off! Aici sunt condiții ca în Vest, e obligatoriu să câștigăm!“.

Văzând această afirmație a lui Șumudică și aruncând un ochi pe clasamentul la zi, pare că Dan Șucu trebuie să aducă stingătoarele în vestiar! Pentru că play-off-ul se îndepărtează și crește pericolul unui „incendiu“ în vestiar.

Rapid cu Neil Lennon în campionat

*Etapa 1: UTA – Rapid 1-1

*Etapa a 2-a: Rapid – CFR 2-2

*Etapa a 3-a: Petrolul – Rapid 1-0

*Etapa a 4-a: Rapid – Sepsi 2-2

*Etapa a 5-a: Buzău – Rapid 1-1

*Etapa a 6-a: Rapid – Dinamo 1-1

Bilanț: 6 meciuri, 0 victorii, 5 egaluri, 1 înfrângere, golaveraj: 7-8

Rapid cu Marius Șumudică în campionat

*Etapa a 7-a: Poli Iași – Rapid 1-2

*Etapa a 8-a: Craiova – Rapid 1-1

*Etapa a 9-a: Rapid – U Cluj 0-2

*Etapa a 10-a: Slobozia – Rapid 1-2

*Etapa a 11-a: Rapid – Oțelul 0-0

*Etapa a 12-a: Botoșani – Rapid 2-0

Bilanț: 6 meciuri, 2 victorii, 2 egaluri, 2 înfrângeri, gol 5-7

Superliga, etapa a 12-a

Vineri

UTA – Petrolul Ploiești 3-1

Farul Constanța – Dinamo 1-1

Sâmbătă

Unirea Slobozia – Universitatea Cluj 2-2

CFR Cluj – Poli Iași 2-1

Oțelul Galați – Universitatea Craiova 1-1

Duminică

Hermannstadt – Sepsi 0-4

FC Botoșani – Rapid 2-0

FCSB – Gloria Buzău 3-2

Clasament

1. Universitatea Cluj 12 6 5 1 18-8 23

2. Universitatea Craiova 12 5 5 2 20-11 20

3. Oțelul Galați 11 4 7 0 11-5 19

4. CFR Cluj 11 5 3 3 21-15 18

5. Dinamo 12 4 6 2 21-15 18

6. Petrolul 12 4 6 2 13-11 18

7. FCSB 11 4 4 3 15-15 16

8. UTA 12 3 6 3 13-13 15

9. Sepsi 12 4 2 6 15-15 14

10. Poli Iași 12 4 2 6 12-17 14

11. Farul Constanța 12 3 4 5 12-15 13

12. Rapid 12 2 7 3 12-15 13

13. Hermannstadt 12 3 4 5 16-20 13

14. Unirea Slobozia 12 3 3 6 11-18 12

15. FC Botoșani 11 3 2 6 12-19 11

16. Gloria Buzău 12 2 4 6 13-23 10

Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, în total 10 etape).

Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, în total 9 etape).

Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League.

Locul 3 din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 și 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

Locurile 9 și 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Mai multe pentru tine:
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat