Video FC Botoşani a învins Rapid cu 2-0, pe teren propriu, în etapa a 12-a a Superligii

0
Publicat:

FC Botoşani a câștigat duminică pe teren propriu cu 2-0 în fața Rapidului, în cadrul etapei a 12-a a Superligii, într-un meci dominat de gazde.

FOTO Cristian Constantin / Facebook
FOTO Cristian Constantin / Facebook

Rapid a avut prima mare ocazie a partidei de la Botoşani, în minutul 25, când Friday Adams a respins din faţa porţii goale şutul lui Petrila. Portarul debutant al gazdelor, grecul Anestis a scos şutul lui Jambor, iar în minutul 45+1 Hromada a trimis în bara transversală, potrivit news.ro.

După pauză, gazdele au fost mai periculoase şi Chică-Roşă a şutat pe lângă poartă în minutul 49, pentru ca în minutul 52 acelaşi jucător să deschidă scorul, din şase metri, la şutul deviat al lui Francisco Junior. 

Rapid a ratat în minutul 88 la şutul lui Săpunaru, dar gazdele au reuşit să îşi mărească avantajul un minut mai târziu.

Doi dintre jucătorii bucureşteni s-au ciocnit involuntar la centrul terenului, moldovenii au recuperat şi Aldair Ferreira a înscris cu un şut din careu, stabilind scorul final, 2-0 pentru FC Botoşani.

Moldovenii au părăsit ultimul loc al clasamentului, fiind acum pe 15, cu 11 puncte. Rapid e pe locul 12, cu 13 puncte.

FC BOTOŞANI: Anestis – Friday Adams, G. Miron, Sadiku, M. Pavlovic – Ed. Florescu (Matricardi 79), Francisco Junior (Mouaddib 73), Aldair Ferreira, Bodişteanu (G. David 72) – Ongenda (Kaprof 73), Chică-Roşă (Fulop 65). ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

RAPID: Siegrist - Braun, Săpunaru, Paşcanu, Borza – Grameni (Hasani 57), Hromada (Gojkovic 69) - R. Pop (Micovschi 78), Christensen, Petrila (Emmers 69) – Jambor (Burmaz 57). ANTRENOR: Marius Şumudică

Cartonaşe galbene: Chică-Roşă 56, G. David 76, Anestis 80, Mouaddib 84, Aldair Ferreira 87

Arbitri: Marian Barbu - Alexandru Cerei, Imre Bucsi

Arbitri VAR: Cătălin Popa - Alexandru Vodă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite