Strigător la cer: Ce a putut să zică Gigi Becali după modul scandalos în care a câştigat FCSB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali

FCSB - UTA (2-1) a arătat, încă o dată, cum poate fi viciat grosolan rezultatul unui meci, fără arbitraj video (VAR). Iar asta pentru că centralul Marian Barbu a dictat două penalty-uri inexistente din care bucureştenii au câştigat.

Gino Iorgulescu (65 de ani) dormea, probabil, la ora la care Liga I oferea încă un meci stricat de nişte greşeli flagrante de arbitraj! 

Pentru că, oricum, şeful Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) „doarme“, de când a ajuns în această funcţie, în 2013. Numai aşa se explică faptul că avem o competiţie internă marcată de insolvenţe, de dispariţia cluburilor pe bandă şi de „ţepe“ date fotbaliştilor. Iar la aceste probleme se adaugă şi lipsa arbitrajului video, o tehnologie implementată în Europa, începând din 2016! Între timp, şi ţări precum Egipt sau Thailanda au VAR, dar la noi totul e la nivel de intenţie.

Din păcate, fără VAR, arbitrii români, expuşi greşelilor, devin „carne de tun“. Mai ales când vorbim despre nişte greşeli flagrante, cum au fost cele din meciul FCSB - UTA. Aici, gazdele au învins după două penalty-uri inventate de centralul Marian Barbu (33 de ani). La primul, s-a văzut pe reluare că n-a existat niciun contact la duelul Roger (UTA) - Octavian Popescu (FCSB). La al doilea, mingea centrată în careu de Dumiter (FCSB) depăşise suprafaţa de joc. Aici, eroarea îi aparţine şi asistentului de pe acea parte, Mircea Orbuleţ (43 de ani).

Captura Digi Sport arată cum mingea centrată de Dumiter părăsise suprafaţa de joc

În ciuda acestor gafe monumentale, patronul FCSB, Gigi Becali, n-a fost deranjat deloc de modul scandalos în care s-a impus echipa sa. 

„Vă spun sincer că îmi pare rau de băiatul ala, Balint (n.r. - Laszlo Balint, antrenor UTA), atât. În rest, nu mă interesează de nimeni. Să urle aia de la CFR, cât vor ei, dar şi cei care ţin cu ei. Prea s-au invătat ca CFR să fure şi FCSB să fie furată. Câte campionate am pierdut eu din cauza arbitrilor? De ce nu s-a urlat aşa? Aseară (n.r. - duminică seară), mai era un pic şi era înmormântare peste tot. Oriunde mă uitam, toţi comentau că echipa mea a câştigat cu arbitrii. Hai că vă spun pe rând. La primul gol, a fost cot în piept, la revedere şi 11 metri. Iar la al doilea gol n-a iesit mingea afară cu toată circumferinţa. Ce atâtea comentarii? Dar când noi eram furaţi de ce nu se ţipa atât? A ajuns Becali acum hoţul hoţilor?“, a spus Becali pentru prosport.ro, sfidând evidenţa. 

Iar asta pentru că până şi atacantul FCSB, Claudiu Keşeru, a avut decenţa de a admite că al doilea penalty n-ar fi trebuit acordat: „Nu voi spune că n-am văzut imaginile, am înţeles că a ieşit mingea clar“.

Concluzia a fost trasă de fostul mare arbitru internaţional, Adrian Porumboiu, la GSP Live: „Un arbitru care dă un astfel de penalty (n.r. - primul), aflat la 3 metri de fază, n-are treabă cu fotbalul, cu arbitrajul, cu nimic! Iar la al doilea, domnul asistent Orbuleţ are un nume predestinat pentru astfel de faze“.

UTA e câştigătoarea morală a acestui joc. Doar în Liga a 3-a am mai trăit aşa ceva, la Petrolul Stoina, în Valea Jiului. Acolo arbitrau de frica spectatorilor, care stăteau cu coasa pe gard! Laszlo Balint antrenor UTA  

Liga I, etapa a 18-a

Vineri

Clinceni - Dinamo 1-0

Sâmbătă

Chindia - CFR Cluj 0-1

Farul - Rapid 2-0

Duminică

Mioveni - Sepsi 0-2

„U“ Craiova - Voluntari 0-2

FCSB - UTA 2-1

Luni

FC Argeş - Gaz Metan 17.30

Botoşani - CS U Craiova 20.30

Clasament

1. CFR Cluj 18 16 0 2 28-8 48

2. FCSB 18 12 4 2 34-16 40

3. Voluntari 18 10 2 6 22-18 32

4. Farul 18 8 5 5 21-10 29

5. CS U Craiova 17 9 1 7 32-19 28

6. Rapid 18 7 7 4 22-17 28

7. Botoşani 17 7 7 3 16-15 28

8. FC Argeş 17 8 3 6 17-12 27

9. UTA 18 6 7 5 16-13 25

10. Sepsi 18 4 9 5 19-17 21

11. Chindia 18 4 7 7 12-13 19

12. Mioveni 18 4 5 9 11-25 17

13. Gaz Metan 17 4 4 9 13-20 16

14. „U“ Craiova 18 3 6 9 11-19 15

15. Dinamo 18 2 3 13 13-39 9

16. Clinceni 18 1 4 13 13-39 7

*Primele şase clasate, la finalul sezonului regulat, merg în play-off, iar locurile 7-16 ajung în play-out.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”