Steaua vede lumina la capătul tunelului: un caz petrecut în 2012 a reaprins speranţa că echipa va fi lăsată să joace în Liga Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul“ prezintă un episod din care reiese, în mod evident, că formaţia din Ghencea a beneficiat de clemenţă din partea forului european, când toată lumea aştepta la sancţiuni drastice. Sunt şanse mari ca istoria să se repete acum.

Mircea Sandu conduce fotbalul românesc de peste două decenii, iar, de multe ori, a fost acuzat şi criticat că a ţinut cu ambele mâini de scaunul de preşedinte la FRF. Numai că această longevitate a furnizat şi avantaje destul de importante pentru România, la nivel internaţional. Anii pe care i-a petrecut în fruntea FRF l-au transformat pe Mircea Sandu într-un personaj influent în fotbalul european. Această anvergură l-a propulsat, în ianuarie 2007, în Comitetul Executiv al UEFA,  statut pe care l-a păstrat şi în urma alegerilor din martie 2011. 

În ambele momente, Mircea Sandu a primit un sprijin puternic din partea lui Michel Platini. Francezul n-a făcut însă altceva decât să-i întoarcă favorul.

L-a votat în alegerile UEFA

Prietenia Sandu – Platini a prins rădăcini, în 2007, când au avut loc alegerile pentru funcţia de preşedinte la UEFA. La capătul unul duel strâns cu suedezul Lennart Johansson, francezul a câştigat, primind 27 de voturi, în timp ce contracandidatul său suedez a primit doar 23 de voturi. În tabăra pro-Platini s-a aflat şi şeful FRF. Din acest moment, Sandu, personal, şi România, ca ţară, au avut numai de câştigat.

Asztalos i-a pârât pe stelişti la UEFA

De urmările benefice ale acestei opţiuni s-a bucurat şi Steaua. La 24 septembrie 2012, Bourceanu şi compania au învins Rapidul, scor 1-0, în derby-ul etapei cu numărul 9. Partida a fost precedată şi urmată de o serie de atacuri rasiale la care au fost supuşi fanii Rapidului. 

Cum manifestările revoltătoare venite din tribune şi din staţia de amplificare au fost încurajate, inclusiv de oficialii Stelei, s-a născut un scandal uriaş, ajuns la UEFA prin intermediul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). „Am cunoştinţă despre aceste evenimente, dar, oricum, noi toate incidentele rasiste şi discriminatorii le sesizăm mai departe la UEFA“, a spus Csaba Asztalos.

Sandu şi Platini i-au scăpat

În mod normal, Steaua risca o pedeapsă drastică, fiind şi recidivistă. În 2005, UEFA a sancţionat formaţia din Ghencea cu 30.000 de franci elveţieni şi cu un meci jucat fără spectatori, deoarece doi fotbalişti de culoare ai irlandezilor de la Shelbourne au fost supuşi unor atacuri rasiste din partea suporterilor stelişti.

De această dată însă, roş-albaştrii au scăpat doar cu un avertisment, venit sub forma unei scrisori care a fost trimisă chiar de Michel Platini. 

Gigi Becali a recunoscut „mecanismul“

La vremea respectivă, Gigi Becali a admis că Steaua a scăpat datorită relaţiei de prietenie care îl leagă pe Mircea Sandu de preşedintele UEFA. 

„Mircea Sandu i-a zis lui Vali (n.r. – Argăseală): «Bă, vezi că m-a întrebat şi Platini ce se întâmplă acolo la voi» Şi ca să arate Mircea Sandu că e adevărat ce a spus, l-a pus pe Platini să trimită acea scrisoare. Sandu poate să facă asta, fiindcă e foarte bun prieten cu Platini. I-o fi spus: «Te rog, trimite o scrisoare acolo, poate se liniştesc spiritele». Aşa cred eu. E bine ce a făcut Mircea Sandu. E benefică scrisoarea aia. Mircea Sandu a făcut un demers bun“, a declarat finanţatorul roş-albaştrilor.

Ce poate face „Naşul“ acum?

Mircea Sandu e membru în Comitetul Executiv UEFA. Cazul Stelei va fi judecat de Comisia de Disciplină a forului de la Nyon. Astfel, şeful FRF n-are cum să influenţeze direct verdictul. Totuşi, steliştii mizează pe faptul că „Naşul“ va transmite, neoficial, argumentele lor la oamenii care au putere de decizie la UEFA. Mihai Stoica şi compania speră că Sandu va insista pe două aspecte-cheie:

*Steaua n-a încercat să „cumpere“ un meci cu banii trimişi de Becali la Cluj, ci a vrut să fie sigură că „U“ Cluj – CFR se va juca „pe bune“.

*Tentativa lui Becali, oricum, n-a dat roade, fiindcă „valiza“ a fost confiscată, înainte de a ajunge la fotbaliştii lui „U“ Cluj.

Nu mi-aş dori destrămarea Stelei. Ce va decide UEFA nu ştie nici Sandu, nici Platini. Mircea Sandu preşedinte FRF   Susţin că fără Mircea Sandu, Platini nu ajungea preşedinte la UEFA. Fără Platini, Mircea Sandu nu ieşea la UEFA, să fie clar, o spun şi pe asta. Dumitru Dragomir în 2007   Platini e un Mircea Sandu mai mare, nu e vreun sfânt! E aceeaşi Mărie cu o altă pălărie! Adrian Mititelu finanţator „U“ Craiova  

Cum a avut de câştigat România datorită prieteniei Sandu – Platini

*Arbitraje favorabile la nivel de echipă naţională. Totul a culminat cu celebra victorie obţinută împotriva Olandei, scor 1-0, în preliminariile pentru Euro 2008. Atunci, la Constanţa, Goian a înscris singurul gol al meciului dintr-un ofsaid mare. Rezultatul i-a trimis pe tricolori la turneul final.

*Bucureştiul a găzduit finala Ligii Europa în 2012. Iar Sandu a dezvăluit, la o zi după eveniment, că Platini i-a promis că România poate găzdui şi Supercupa Europei, până în 2017.

*Suntem în cărţi pentru Euro 2020. Preşedintele UEFA l-a asigurat pe Sandu că România va beneficia de sprijinul său, astfel încât Bucureştiul să găzduiască partide din Euro 2020, turneul final care va fi organizat în 13 oraşe din Europa.  

Avocaţii sporesc şansele Stelei

Pe lângă relaţia Sandu – Platini, şansele Stelei pentru a „dribla“ excluderea din cupele europene sunt sporite şi datorită avocaţilor angajaţi de formaţia din Ghencea. Jean-Louis Dupont si Gianpaolo Monteneri sunt doi avocaţi respectaţi la UEFA, primul fiind cel care a iniţiat „Legea Bosman“, care a revoluţionat fotbalul mondial.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!