Sorana Cîrstea, magistrală. Românca e în turul 3 la Cincinnati, după o revenire de poveste contra favoritei 22

0
Publicat:

Mult mai bine clasate decât Sorana Cârstea, atât Jaqueline Cristian, cât și Gabriela Ruse au pierdut încă din primul tur al turneului WTA 1000 de la Cincinnati. Însă jucătoarea de pe poziția 136 mondială ține steagul sus pentru România la competiția americană, eliminând atât vicecampioana olimpică Dona Vekic, cât și pe pe Magdalena Frech, a 22-a favorită a turneului.

Sorana Cîrstea a dat cu sete în fiecare minge. Foto EPA EFE

Sportiva noastră s-a impus la capătul unei partide pe muchie de cuțit cu 7-6, 2-6, 6-4, trecându-și în cont atât 32.000 de dolari, cât și 65 de puncte care îi asigură un salt de 16 poziții în clasamentul live WTA. Ea o va întâlni în turul următor pe învingătoarea partidei Yue Yuan – Diana Shnaider, urmând ca într-o posibilă optime să se poată duela cu Iga Swiatek.

Sorana a dat lovitura pe finalul meciului

În primul set al partidei cu Frech, Sorana Cîrstea a fost condusă cu 3-1, apoi cu 5-4, moment în care și-a ridicat nivelul de joc și a câștigat la 0, pe serviciul adversarei. Setul a ajuns la tie-brek, unde românca a revenit senzațional de la 2-4 și a câștigat 5 mingi consecutive pentru a închide prima parte a meciului, după mai bine de o oră de joc.

Setul secund s-a rupt la scorul de 2-2, poloneza impunându-se cu 6-2 după o cădere a Soranei. În decisiv, favorita 22 s-a distanțat la 3-1, dar totul a mers în favoarea româncei din acel punct. Un break a reechilibrat disputa, iar la 4-4 Sorana Cîrstea a dat din nou lovitura pe serviciul adversarei. La 5-4, românca a materializat a treia minge de meci și e în turul 3 al competiției, performanță de excepție a unei jucătoaare de 35 de ani.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”