Soarta „lucrează“ pentru Rădoi: Cu cine se poate întâlni noul selecţioner dacă ne duce la Euro 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Fotbal îl va numi pe selecţionerul U-21 în locul lui Cosmin Contra la prima reprezentativă. Iar traseul fostului stelist seamănă foarte mult cu cel al omului care a reinventat o altă naţională aflată în derivă.

Numindu-l pe Mirel Rădoi în funcţia de selecţioner, FRF copiază, într-un fel, modelul englez. 

De altfel, există o serie de similitudini între carierele lui Rădoi şi Gareth Southgate, omologul său de pe banca naţionalei Albionului. 

La fel ca şi Rădoi, Southgate a debutat în antrenorat la nivel de club. Doar că, dacă Mirel a rezistat doar câteva luni la FCSB, fiind victima amatorismului naşului său, Gigi Becali, în schimb, Southgate a stat la Middlesbrough, între iulie 2006 şi octombrie 2009. De remarcat că, la fel ca şi Rădoi în momentul instalării sale pe banca FCSB-ului, nici Southgate n-avea licenţele necesare pentru a pregăti un club din Premier League, când a ajuns la Middlesbrough. Englezii i-au permis însă să stea pe bancă, spunând că fostul fundaş tocmai terminase cariera de fotbalist şi n-avea cum să fi absolvit şcoala de antrenori. Ulterior, Southgate a obţinut licenţa necesară. 

La finalul sezonului 2008-2009, Boro a retrogradat cu Southgate pe bancă, însă acesta a fost păstrat în funcţie cu promisiunea că va readuce echipa în Premier League. N-a apucat să şi atingă acest obiectiv, deoarece în octombrie 2009, a fost demis de la Middlesbrough, deşi echipa era pe 4 în Championship, la un punct primul loc! Preşedintele Steve Gibson şi-a argumentat decizia, spunând că soarta lui Southgate fusese decisă, cu câteva săptămâni mai devreme.

A urmat o perioadă de aproape patru ani în care Southgate n-a antrenat nicăieri. Totuşi, în ianuarie 2011, a început să lucreze pentru federaţia engleză, fiind implicat în proiectele legate de fotbalul juvenil. Apoi, în august 2013, fostul internaţional a intrat în circuitul naţionalelor Angliei: U-21 (august 2013 – septembrie 2016), U-23 (mai 2016) şi prima reprezentativă, unde a fost instalat în septembrie 2016.

La Anglia U-21, paradoxal, Southgate n-a rupt gura târgului. A calificat echipa pentru Euro 2015, dar acolo a terminat pe ultimul loc în grupă, părăsind competiţia. Promovarea sa la prima reprezentativă s-a datorat unei conjuncturi favorabile, după ce Sam Allardyce a fost îndepărtat, după un singur meci, din cauza unui scandal uriaş. Eliminată în optimile Euro 2016 – a fost învinsă de revelaţia Islanda - şi rămasă fără selecţioner, Anglia era o naţională în derivă!

Într-o primă fază, Southgate a devenit interimar, după care, calificând echipa pentru Mondialul din 2018, a primit un contract pe patru ani. Au urmat cele mai bune rezultate din ultimele decenii pentru naţionala Angliei: calificarea în semifinalele CM 2018 şi un loc 3 în Liga Naţiunilor 2019. 

Iar dacă Rădoi va reuşi calificarea la Euro 2020, în vara anului viitor, el şi Southgate vor fi rivali la Campionatul European pentru care englezii s-au calificat, fără emoţii, câştigându-şi grupa cu şapte victorii şi o singură înfrângere.

Precedentul selecţioner adus de la tineret a reuşit

România preia acum modelul englez, însă nu e pentru prima dată când federaţia merge pe mâna unui antrenor care, mai întâi, a confirmat la U-21. În mandatul lui Mircea Sandu la FRF, acesta l-a pus pe Victor Piţurcă la tineret, între 1996 şi 1998. România U-21 s-a calificat pentru Euro 1998, iar această performanţă l-a propulsat pe Piţi la prima reprezentativă. Fostul stelist şi-a continuat seria rezultatelor bune, calificând România pentru Euro 2000, fără nicio înfrângere în preliminarii! Chiar şi aşa însă, n-a apucat să şi stea pe bancă la turneul final, fiind înlocuit de Emeric Ienei, după un conflict cu Hagi şi Popescu, liderii Generaţiei de Aur. Ulterior, Piţurcă a mai stat pe banca României în două mandate (2004-2009 şi 2011-2014), calificând echipa pentru Euro 2008 şi contribuind la prezenţa la Euro 2016.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani