Slovacii, despre posibilul blat cu România: declarația vedetei Lobotka va face înconjurul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România – Slovacia e partida care va naște discuții aprinse, în contextul în care o eventuală remiză, la Frankfurt, va trimite ambele naționale în optimile Euro 2024. Deja s-a vorbit intens despre acest posibil „blat“ în presa internațională. Iar subiectul a fost comentat și de Mihai Stoichiță (șeful Comisiei Tehnice FRF) care a pus gaz pe foc prin niște declarații nesăbuite, după cum Adevărul a notat aici.

Stanislav Lobotka. FOTO: Facebook

Spre deosebire de oficialul FRF, vedeta slovacilor, Stanislav Lobotka (29 de ani), a fost mult mai diplomat când a fost chestionat despre un posibil aranjament în partida România – Slovacia. Potrivit sport.ro, Lobotka a admis că naționala sa va juca mai precaut, însă doar spre finalul întâlnirii. Altfel, Lobotka a insistat că slovacii vor aborda meciul la victorie pentru a-și face suporterii fericiți.

Ce a spus Stanislav Lobotka despre România – Slovacia?

*Antrenorul ne împinge să vrem să câștigăm, indiferent de numele adversarului. Dacă mai sunt zece minute rămase din meci, iar scorul e egal și știi că te califici la acel scor, s-ar putea să fie diferit. Dar să joci pentru un egal, încă de la începutul meciului, e foarte periculos. Vom aborda partida cu intenția de a câștiga și de a termina grupa pe prima poziție.

Reporterul „Adevărul“, Paul Cirican, un jurnalist cu peste două decenii de experiență, prezent la mai multe competiții majore de-a lungul anilor, va transmite din Germania. De acolo, va realiza reportaje și va urmări parcursul tricolorilor la turneul final.

Când și unde joacă România la Euro 2024, în grupa E

*17 iunie: ROMÂNIA – Ucraina 3-0 (Munchen), Belgia – Slovacia 0-1 (Frankfurt)

*21 iunie: Slovacia – Ucraina 1-2 (Dusseldorf)

*22 iunie: Belgia – ROMÂNIA 2-0 (Koln)

*Mâine: Slovacia – ROMÂNIA (Frankfurt, 19.00), Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19.00)

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.

Pro TV, Pro Arena și platforma VOYO transmit Campionatul European din Germania. Echipa de comentatori va fi formată din Cristian Pintea, Ion Alexandru, Mihai Dedu și Andrei Grecu.

Lotul României

*Portari: Niță (Gaziantep), H. Moldovan (Atletico Madrid), Târnovanu (FCSB)

*Fundași: Rațiu (Rayo Vallecano), Mogoș (CFR Cluj), Drăgușin (Tottenham), Racovițan (Rakow), Rus (Pafos), Nedelcearu (Palermo), Burcă (Al-Okhdood), Bancu (Universitatea Craiova)

*Mijlocași: Sorescu (Gaziantep), M. Marin (Pisa), Cicâldău (Konyaspor), R. Marin (Empoli), Stanciu (Damac), Șut (FCSB), Olaru (FCSB), Man (Parma), Mihăilă (Parma), I. Hagi (Alaves), Coman (FCSB)

*Atacanți: Drăguș (Gaziantep), Pușcaș (Bari), Alibec (Muaither), Bîrligea (CFR Cluj)    

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”