Simone Tempestini conduce după prima zi a Raliului Harghitei

0
Publicat:

De nouă ori campion național absolut, Simone Tempestini are un debut remarcabil în noul sezon competițional, instalându-se în fruntea clasamentului după prima zi a Raliului Harghitei, prima etapă a Campionatului Național de Raliuri 2025.

Simone Tempestini, pe străzile din Harghita

Competiția, desfășurată pe asfaltul din județul Harghita, a adunat la start 64 de echipaje, dintre care 13 au venit cu mașini de ultimă generație, în configurație Rally2. Deși pentru această etapă a ales un Porsche 997 RGT, model mai degrabă destinat circuitelor, Tempestini a preluat conducerea încă din prima probă specială.

După aproape 50 de kilometri parcurși în prima zi, Simone se află pe primul loc, dar are un avans minim, de doar 2,5 secunde față de Andrei Gîrtofan, care pilotează o Skoda Fabia Rally2. Pe poziția a treia se află Norbert Maior, la 20,7 secunde distanță, însă lupta decisivă se va da mâine, pe cei 76 de kilometri de probe speciale rămași.

Tempestini, deținătorul recordului de victorii la etapa din Odorheiu Secuiesc, are un motiv în plus să își dorească victoria: la ultimele două ediții a fost nevoit să abandoneze din cauza problemelor tehnice. În acest sezon, îl are drept copilot în cursele interne pe Carmen Poenaru, prima femeie care a devenit campioană absolută în această postură.

Una dintre surprizele zilei a venit pe proba specială din centrul Odorheiului Secuiesc, câștigată de tânărul italian Matteo Bernini. La doar 16 ani, el a devenit cel mai tânăr pilot din istoria campionatului care reușește să câștige o probă specială.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa