Simone Tempestini a câștigat Raliul Maramureșului și începe lupta pentru titlul cu numărul 8

0
Publicat:

Simone Tempestini a câștigat Raliul Maramureșului, pentru a doua oară în ultimii trei ani, după ce s-a impus în 6 dintre cele 7 probe care s-au desfășurat în cea de-a treia etapă din Campionatul Național de Raliuri Betano, anunță site-ul Federației Române de Automobilism Sportiv.

Echipajul format din Tempestini și Sergiu Itu pe modelul Porsche 997 RGT a fost întrecut o singură dată în Maramureș, pe a șasea probă specială, Codul Butesii de 20,9 kilometri, acolo unde victoria a fost obținută de Sebastian Barbu și Teo Găină (Skoda Fabia Rally2 Evo) la o diferență de 1,5 secunde.

La final, Tempestini a avut un avantaj final de 50,4 secunde în fața lui Barbu și de 55,8 secunde de Bogdan Marișca/Sebastian Itu (Skoda Fabia Rally2). Pentru Tempestini este a doua victorie pe asfaltul din Maramureș, după cea din 2021, în timp ce la ediția de anul trecut a fost depășit doar de bulgarul Ignat Isaev.

Dintre cele 10 probe programate, doar 7 au avut loc, super speciala din Baia Mare fiind anulată din motive organizatorice, iar probele 2 și 8 din motive de securitate. Astfel, din cauza faptului că nu s-a desfășurat cel puțin 75% din traseul inițial, ci doar 74,8%, comisarii sportivi au decis, conform regulamentului, înjumătățirea punctelor la acest raliu. O decizie finală va fi luată de Comisia de Competiții a FRAS în cadrul ședinței de marți.

Până la o decizie finală în cazul punctelor, Norbert Maior, al cincilea în Maramureș, rămâne lider în clasamentul general provizoriu, cu 68 de puncte, fiind urmat de Simone Tempestini, cu 67,5 puncte și de Sebastian Barbu, cu 62 de puncte. Ambii sunt colegi la Napoca Rally Academy.

Frații Maior (Peugeot 208 Rally4) au bifat și a treia victorie consecutivă la 2 Roți Motrice, acolo unde sunt favoriți să obțină al treilea titlu din carieră la această categorie.

Campionatul Național de Raliuri Betano se va muta pe macadam luna viitoare, atunci când va avea loc Raliul Sibiului în perioada 14-15 iulie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!