Simona Halep - Serena Williams la Miami Open: Halep, eşec dramatic după o revenire fantastică în setul doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meciul a durat două ore şi opt minute, iar Williams, de şapte ori campionă la Miami Open şi câştigătoarea ultimelor două ediţii, a obţinut a cincea victorie, din şase partide jucate cu Halep FOTO Colaj AP

Simona Halep a pierdut primul set, fără drept de apel, în faţa Serenei Williams, în semifinala Miami Open. Apoi, treptat, Halep a revenit în joc şi părea că a trimis-o pe Serena Williams în corzi. Din păcate, ocupanta locului 3 în lume a pierdut, inexplicabil, game-ul decisiv în al treilea set pe serviciul ei.

Jucătoarea de tenis, Simona Halep, a ratat calificarea în finala turneului de categoria Premier Mandatory, Miami Open, după ce a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5, de numărul 1 mondial, americanca Serena Williams, în semifinalele competiţiei.

Simona Halep (23 de ani),  locul 3 WTA, a suferit abia a doua ei înfrângere în 2015 (are 24 de victorii!) la capătul unui meci cu Serena Williams, numărul 1 mondial, în care s-a luptat admirabil, însă, per ansamblu, i-a lipsit strălucirea necesară pentru a învinge liderul mondial.

Primul set a fost aproape fără istoric, adjudecat în 30 de minute de Serena Williams. A fost primul indiciu că americanca va şi câştiga meciul, având în vedere bilanţul ei, la Miami Open, în partidele în care a condus cu 1-0 după primul set: 64 de victorii, zero înfrângeri!

Setul doi a reconfirmat până la mijlocul lui dominarea Serenei Williams, iar meritul Simonei Halep a fost că a reuşit să ţină pasul cu adversara ei. Probabil, faptul că Halep s-a agăţat de orice minge, orice punct, în ciuda jocului aproape perfect al lui Williams, a îngrijorat-o pe aceasta. Cele două jucătoare au mers bară la bară până la 4-4, iar când foarte puţini se aşteptau, Simona Halep a reuşit un break la 15, iar apoi şi-a adjudecat serviciul pentru a egala situaţia şi a reveni într-un meci ce părea pierdut.

Serena Williams a avut un start furtunos în decisiv, conducând, pe rând, cu 3-0, 4-1 şi 5-2. Apoi însă, Simona Halep a explodat şi şi-a adjudecat următoarele trei game-uri, egalând situaţia, spre deliciul fanilor români. Din păcate, liderul mondial s-a trezit din pumni, şi-a luat serviciul, iar apoi a făcut break la zero pentru a ajunge, pentru a 10-a oară, în finala turneului de la Miami, acolo unde o va întâlni pe Carla Suarez Navarro (Spania, 12 WTA). 

S-a aflat cine e ultimul bărbat care a intrat în viaţa Simonei Halep 

Simona Halep a depăşit o importantă bornă financiară din câştiguri

CTP îi trage de urechi pe cei care au făcut-o pe Serena schizofrenică

Prima declaraţie a româncei după înfrângerea în faţa Serenei Williams

Statistica meciului Simona Halep - Serena williams

Declaraţiue măgulitoare a Serenei Williams la adresa Simonei Halep


SETUL III

*BREAK, GAME, SET, MECI SERENA WILLIAMS: Simona Halep şi-a pierdut serviciul, inexplicabil, la zero! Americanca Serena Williams s-a impus cu 6-2, 4-6, 7-5 după două ore şi opt minute.

*6-5 Serena Williams: americanca şi-a adjudecat serviciul chinuit, la 30, deşi a avut 40-0, la un moment dat.

*5-5: game de mare, mare luptă luat de Halep la 30! Serena a pierdut ultimele trei game-uri!

*BREAK HALEP: Simona şi-a luat break-ul înapoi la 15! 5-4 pentru Serena Williams.

*5-3 Serena Williams: Simona Halep şi-a adjudecat serviciul la 15.

*5-2 Serena Williams: replică pe măsură din partea liderului mondial, care şi-a câştigat serviciul la 15.

*4-2 Serena Williams: Simona şi-a câştigat serviciul la zero! Ciudat, dar Serena dă semne de panică.

*4-1 Serena Williams: Simona Halep a ratat şansa unui break la 40-30 pentru ea, ceea ce poate fi momentul decisiv al jocului.

*3-1 Serena Williams: Simona şi-a câştigat serviciul cu greu, la 30.

*3-0 Serena Williams: americanca e pe val. Şi-a adjudecat serviciul la zero.

*BREAK WILLIAMS: Serena a izbutit al treilea break al meciului pentru ea şi are 2-0.

*1-0 Serena Williams: americanca are din ce în ce mai multe probleme. Simona Halep a stat cu ea până la 30-30, dar apoi liderul mondial şi-a adjudecat serviciul.


SETUL II

*Simona Halep a fost atât de concentrată, încât n-a realizat că a câştigat setul doi decât atunci când i-a spus arbitrul!

*GAME, SET HALEP: Simona şi-a câştigat serviciul la 15 şi e back in business, cum zic americanii! 6-4 scorul setului al doilea!

*Halep, care părea fără nicio şansă acum zece minute, brusc, s-a trezit, a obţinut primul break în acest meci, iar acum va servi pentru câştigarea setului. 

*BREAK HALEP: Simona a condus cu 40-15 şi a valorificat prima minge de break! 5-4 pentru Halep!

*4-4: Alt game câştigat de Halep după o mare luptă, la 40. De nervi, când a fost condusă cu 30-15, Halep a dat cu racheta de pământ.

*4-3 Serena Williams: alt game adjudecat, lejer, de liderul mondial, la zero.

*3-3 Simona Halep şi-a câştigat serviciul la 30.

*3-2 Serena Williams: liderul mondial şi-a câştigat serviciul, lejer, la 15. 

*Statistica alarmantă pentru Halep! Bilanţul lui Serena la Miami, după ce a câştigat primul set: 64 victorii şi zero înfrângeri.

*2-2: liderul mondial a condus cu 40-15 pe serviciul lui Halep, dar Simona a luat patru puncte la rând şi şi-a păstrat serviciul.

*2-1 Serena Williams: americanca şi-a câştigat serviciul la 15. Dominare totală pentru Serena.

*1-1 Simona Halep şi-a câştigat serviciul greu, la 40.

*1-0 Serena Williams: americanca şi-a câştigat serviciul la 30. Comentatorul de limba engleză spune că Serena, prin jocul ei perfect, o transformă pe Halep într-o jucătoare obişnuită.


SETUL I

BREAK, GAME, SET SERENA WILLIAMS: Halep a condus cu 40-15, dar a pierdut trei puncte la rând. A revenit, s-a făcut 40-40, dar apoi americanca a valorificat a doua minge de set. 6-2 în doar 30 de minute

*Halep a fost foarte nervoasă în ultimul game, a gesticulat dezamăgită, vorbind mai multe pentru sine. 

*5-2 Serena Williams: liderul mondial şi-a câştigat serviciul la 15, iar punctul decisiv a venit cu un as. 

*4-2 Serena Williams: dialogul cu Ioniţă a avut rezultat. Simona Halep şi-a păstrat serviciul, după trei game-uri pierdute la rând.

*Antrenorul Victor Ioniţă a simţit momentul greu, a coborât pe teren şi a încercat să  o încurajeze pe Simona.

*4-1 Serena Williams: americanca şi-a câştigat serviciul la zero. Liderul mondial e în control total.

*BREAK WILLIAMS: Serena a condus cu 40-15 pe serviciul Simonei Halep şi a valorificat prima minge de break. Americanca e în avantaj cu 3-1.

*În loja lui Halep se află, pe lângă antrenorul Victor Ioniţă şi restul staffului, şi Virginia Ruzici, managerul jucătoarei românce.

*2-1 Serena Williams: liderul mondial şi-a câştigat serviciul la 15.

*1-1 Simona Halep şi-a câştigat serviciul la 30, având şi un as.

*1-0 Serena Williams: Americanca a condus cu 30-0, dar Halep a egalat, înainte de a ceda game-ul la 30.

*Serveşte Serena Williams.


UPDATE 04.29 - Jucătoarele Simona Halep şi Serena Williams fac încălzirea pentru semifinala Miami Open.

UPDATE 04.27 - Recordul lui Serena la Miami: 71 de victorii şi doar 7 înfrângeri! N-a pierdut nici una din cele 9 semifinale jucate aici.

UPDATE 04.23 - Simona Halep a intrat pe teren, iar românii prezenţi pe arenă au erupt: „Simona, Simona, Simona“.

UPDATE 04.20 - Comentatorii de limba engleză susţin că, astăzi, Serena are nevoie de jocul ei cel mai bun, dacă vrea să o învingă pe Halep.

UPDATE 04.15 - Startul jocului a fost amânat pentru ora 04.25.

UPDATE 04.05 - Meciul va începe în scurt timp, după ce cealaltă finalistă a fost stabilită, acum câteva ore.


CITEŞTE ŞI:

Simona Halep la Miami: adversară accesibilă pentru românca în finală, dacă va trece de Serena Williams

Simona Halep la Miami: imagini de colecţie cu surorile Williams. Ce voia să ajungă Serena pe când avea 11 ani 

Simona Halep la Miami. Nadia Comăneci a caracterizat meciul Halep - Williams şi a dezvăluit cu cine va ţine la noapte

Simona Halep la Miami. Prima declaraţie a Serenei înaintea meciului cu jucătoarea noastră. Americanca se teme de Halep?

Simona Halep la Miami. Cifrele care o fac unică pe Simona şi ce obiective şi-a fixat Halep: „Aş vrea, în această viaţă, să iau un Grand Slam”

Simona Halep la Miami. Ce scrie presa internaţională despre meciul cu Serena: „O semifinală explozivă, cu alură de finală”

Simona Halep la Miami. Interviu cu Simona, înaintea partidei cu Serena Williams: „Nu mă gândesc la locul 1, cât ea încă mai joacă“

Simona Halep la Miami. „Simona va fi principala jucătoare care va contesta poziţia Serenei Williams”

Simona Halep la Miami. Serena Williams s-a calificat în semifinale, unde o aşteaptă pe „Halepeno”

Mai multe pentru tine:
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani