Simona Halep poate ieşi de pe podiumul WTA, cu o singură condiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep este pe locul 3 WTA, după Serena Williams şi Maria Şarapova, şi înaintea Petrei Kvitova şi a Carolinei Wozniacki.

Simona Halep se situează în continuare pe locul 3 WTA, cea mai spectaculoasă ascensiune având-o în prim plan pe Patricia Ţig. 

Până la ultimul Grand Slam al anului, US Open, există o serie de turnee premegătoare care au început déjà, la Stanford şi la Washinghton. Cât despre tenismenele din Top 5, doar Caroline Wozniacki s-a înscris la Stanford, ceea ce pericilitează şi poziţia Simonei Halep. Dacă daneza câştigă turneul la care este favorita numărul 1, atunci ea o va impinge pe Simona Halep de pe podiumul WTA. 

După Stanford, toate marile tenismele ale lumii se vor reuni pentru Rogers Cup, la Montreal (10-16 august), competiţie la care Simona participă în premieră şi la care nu are puncte de apărat. Până la US Open, urmează apoi Cincinatti (17-23 august)  şi New Haven (23-29 august) în calendarul Smonei Halep, însă e posibil ca jucătoarea noastră să renunţe la unul dintre aceste turnee.

La ce turnee participă primele 5 jucătoare ale lumii

Serena Williams: Toronto, Cincinatti, US Open
Maria Şarapova:  Toronto, Cincinatti, US Open
Simona Halep: Toronto, Cincinatti, New Haven, US Open
Petra Kvitova: Toronto, Cincinatti, New Haven, US Open
Caroline Wozniacki: Stanford, Toronto, Cincinatti, US Open

Halep este văzută în continuare ca o tenismenă care o poate învinge pe Serena Williams. 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”