Simona Halep, fotografie în oglindă. „Ești Barbie de România”, i-au transmis fanii

0
Publicat:

Simona Halep, care e suspendată după ce a fost depistată dopată, a postat azi o poză pe constul de Instagram. Jucătoarea apare zâmbitoare, chiar dacă în plan sportiv lucrurile nu merg prea bine.

Simona Halep așteaptă încă să fie audiată. Foto EPA EFE

Simona, care nu a mai jucat tenis oficial de la finalul lunii august a anului 2022, și-a schimbat look-ul, fapt care i-a făcut pe fanii săi să o numească „Barbie de România”. Ea a postat o fotografie realizată acasă, în oglindă, într-o ținută simplă, poză pe care a distribuit-o pe contul său de Instagram, unde fanii s-au înghesuit să o laude.

Asta în condițiile în care audierea ei în cazul de dopaj nu a avut loc încă, fiind amânată pentru a treia oară, în urma contestațiilor depuse de Agenția de Integritate a Tenisului. Dacă până la finalul lui august ea nu primește o decizie sau suspendarea îi va fi extinsă, sportiva din Constanța va ieși din clasamentul mondial feminin.

Simona Halep, poză pentru fanii care îi sunt alături. Foto Instagram

La revenire, Simona va avea nevoie de wildcard-uri pentru a participa la turnee, lucru cu care nu era de acord atunci când Maria Sharapova trecea prin aceeași situație. Ea susținea, la acea vreme, că jucătorii de tenis care sunt prinși că au consumat substanțe interzise nu ar trebui să primească invitații la turneele importante.

„Pentru copii, pentru tinerii sportivi nu este ok să ajuţi cu wild-card o jucătoare care a fost suspendată pentru dopaj. Nu este vorba doar de Maria Sharapova aici, ci de toţi jucătorii care sunt găsiţi dopaţi”, a declarat, la vremea respectivă, Simona Halep.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie