Simona Halep, după victoria în faţa Gabrielei Ruse: A început să-mi placă mai mult să mă uit la tenis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Simona Halep a dezvăluit, după meciul cu Gabriela Ruse, că a început să-i placă mai mult să se uite la tenis. În trecut, fostul lider WTA nu obişnuia să se uite la alte meciuri, lăsând analizarea adversarelor ei pe seama antrenorului Darren Cahill.

Miercuri, ea şi Ruse au avut de aşteptat până aproape de ora locală 22.00 pentru a disputa partida din optimile de finală ale turneului de la Dubai.

"A fost un meci greu. Şi din punct de vedere psihic, pentru că este foarte târziu, a trebuit să aşteptăm toată ziua să jucăm. Ea este o luptătoarea foarte bună, loveşte foarte tare mingea, aşa că nu e uşor să joci împotriva ei. Dar am mai jucat cu ea de câteva ori şi ştiu ce trebuie să fac. Sunt foarte mulţumită de victorie şi sper ca data viitoare să joc mai bine. (n.r. - ce-şi mai aminteşte de partida cu Ons Jabeur din 2020). Îmi amintesc că am avut o atmosferă grozavă şi a fost o plăcere să joc în faţa voastră şi să lupt până la final, sper să nu mai jucăm 7-6 în decisiv, dar o să dau tot ce am mai bun, să încerc să joc cel mai bun tenis. (n.r. - ce a făcut înainte de meciul cu Ruse) M-am uitat la câteva partide, bineînţeles, pentru că a început să-mi placă mai mult tenisul şi mă simt bine privindu-l, m-am răcorit în cameră, am ieşit un pic pe afară, să iau aer curat, şi să mă concentrez asupra mea. Nimic special, e destul de plictisitor să aştept 5-6 ore înainte de meci", a spus Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 23 WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 500 de la Dubai, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-2, pe Elena-Gabriela Ruse, locul 59 WTA, venită din calificări.

În faza următoare, Halep va evolua, joi, nu înainte de ora 17.00, cu Ons Jabeur din Tunisia, locul 10 WTA şi cap de serie numărul 8, care a întrecut-o, în manşa a doua, cu 6-3, 6-1, pe americanca Jessica Pegula, locul 41 WTA, după o partidă de 67 de minute.

Simona Halep, 30 de ani, şi Ons Jabeur, 27 de ani, s-au mai întâlnit de două ori până acum. În 2020, tot la Dubai, în turul al doilea, românca a câştigat cu 1-6, 6-2, 7-6 (7). Sportiva din Constanţa avea să câştige atunci a doua oară trofeul, după ediţia din 2015. În 2018, la Beijing, în turul I, Simona Halep a abandonat meciul cu sportiva tunisiană, după primul set, pierdut cu 1-6.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală