Serena Williams schimbă regulile în WTA chiar la turneul patronat de Ion Ţiriac. Ce se va întâmpla la Madrid şi cum poate fi afectată Simona Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serena Williams a revenit în circuitul WTA după ce a născut, însă deocamdată nu impresionează, dar primeşte un ajutor importat din partea forului internaţional.

WTA a schimbat regulamentul capilor de serie, astfel că fostul lider mondial va beneficia de protecţie la următoarele turnee din circuit. Astfel, americanca, va fi cap de serie numărul 2 la Madrid, unde prima favorită este deţinătoarea titlului la ultimele două ediţii, Simona Halep.

În urma acestei decizii, se va evita un scenariu asemănător celui de la Miami, unde Serena a fost eliminată încă din primul tur, în care a întâlnit-o pe Naomi Osaka, proaspăt campioană la Indian Wells.

De noua regula va beneficia şi Victoria Azarenka. Dubla campioană de la Australian Open va avea la rândul ei un "clasament special" şi va fi favorită numărul 8 în capitala Spaniei.

Simona Halep, care ar putea juca împotriva Serenei doar în finală, s-a numărat printre vocile care au susţinut că jucătoarele de top care şi-au întrerupt cariera pentru a deveni mame să beneficieze de o perioadă de graţie la revenirea în circuit. "Când cineva dă naştere unui copil e mai mult decât sport, e ceva special în viaţă şi nu am nicio problemă să primească statutul de favorită la revenirea în turnee o jucătoare care pleacă de pe locul 1 mondial ca să nască", a precizat românca

Lista capilor de serie de la Madrid, turneu care începe pe 13 mai

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort