Serena Williams revine pe teren, la Wimbledon: Pe ce loc a ajuns legenda vie a tenisului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serena Williams, o jucătoare formidabilă

La 40, respectiv 41 de ani, surorile Serena şi Venus Williams rămân în circuitul WTA! Chiar dacă nici una dintre ele n-a jucat vreun meci în acest an.

Drept urmare, Serena a căzut până pe locul 1.208 WTA, în timp ce Venus se află pe 571 WTA. 

În ceea ce o priveşte pe Serena, revenirea pe teren e iminentă! Pentru că americanca tocmai a anunţat că va evolua la Wimbledon 2022 (27 iunie - 10 iulie), adică turneul unde a fost văzută ultima dată pe terenul de tenis. Se întâmpla, anul trecut, la data de 29 iunie. Atunci, la scorul de 3-3 cu Sasnovich, în turul I, Serena, accidentată, a părăsit terenul în lacrimi. Între timp, ea a rămas fără antrenorul Patrick Mouratoglou, care a ales să lucreze cu Simona Halep. 

Dintre cele 23 de trofee de Grand Slam pe care le are Serena în palmares, şapte au fost cucerite, la Wimbledon, în 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 şi 2016.

Indiferent de rezultatul pe care îl va obţine, la Wimbledon 2022, Serena nu-şi va putea îmbunătăţi locul din clasament. Asta deoarece, la ediţia din acest an, turneul de la All-England Club nu va oferi puncte, după scandalul excluderii sportivilor din Rusia şi Belarus.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete