Semnificaţia gestului făcut de Iasmin Latovlevici după marcare golurilor din meciul Steaua - Ajax

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Latovlevici, după marcarea unuia dintre cele două goluri ale sale în meciul Steaua-Ajax FOTO Reuters

Iasmin Latovlevici, cel care a marcat pentru 1-0 şi a calificat-o pe Steaua în optimile Europa League după parafarea scorului de 4-2 la loviturile de departajare, a avut un gest curios după înscrierea golurilor.

Iasmin Latovlevici a ales un mod inedit de a sărbători cele două goluri marcate în meciul din şaisprezecimile Europa League, Steaua Bucureşti - Ajax Amsterdam. Fundaşul stânga şi-a pus ambele mâini la ochi, mimând o pereche de ochelari şi a alergat spre colegii de pe banca Stelei. 

„A zis că n-a văzut nimic până când n-a ajuns mingea foarte aproape de el. Alerga şi privea înapoi pentru a urmări mingea pe care i-a pasat-o Chiricheş, dar din cauza nocturnei n-a putut să vadă balonul. «Nici dacă voiam, nu-mi ieşea atât de bine preluarea. Am fost legat la ochi, am scos pieptul în faţă şi mi-a ieşit perfect»“, a dezvăluit un colaborator al lui Laurenţiu Reghecampf pentru GSP.

În viaţa extrasportivă, Latovlevici poartă ochelari de vedere, având probleme la distanţă. Potrivit studiilor din domeniu, cei care au nevoie de ochelari întâmpină dificultăţi când au parte de o lumină artificială puternică, aşa cum e instalaţia de nocturnă. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort