Selecţionerul Angliei a făcut o remarcă potenţial rasistă, faţă de un coleg al lui Chiricheş: „Hrăneşte maimuţa!“. Bancul cu NASA de unde s-a „inspirat“ Hodgson

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roy Hodgson îl salută pe Andros Townsend, în momentul în care-l schimbă (în minutul 88), în meciul cu Polonia. FOTO: Guliver/Getty Images

Presa engleză este oripilată de gafa făcută de Roy Hodgson. În cadrul şedinţei tactice de la pauza partidei cu Polonia, de marţi, de pe „Wembley“, Hodgson a făcut o remarcă ce i-a lăsat cu gura cască pe mai mulţi internaţionali englezi.

Anglia a încheiat preliminariile cu un 2-0 pe „Wembley“, în faţa Poloniei, dar la pauză scorul era strâns, 1-0. 

În cazul unui pas greşit, insularii îşi riscau poziţia de lider şi calificarea directă la CM. Aşa că presiunea în vestiarul Angliei era destul de mare.

Andros Townsend (22 de ani), mijlocaşul lui Tottenham, evoluase foarte bine în prima parte, dar selecţionerul Roy Hodgson a identificat că fundaşul Chris Smalling nu-i oferea acestuia destule baloane.

Aşa că Hodgson i-a transmis fundaşului lui Manchester United să-l joace mai mult pe coechipierul său. Doar că n-a fost prea inspirat în alegerea cuvintelor.

„Hrăneşte maimuţa“, i-a spus selecţionerul Angliei lui Smalling, cu trimitere la Townsend.  

Cum ambii jucători sunt de culoare, vorbele selecţionerului n-au căzut prea bine. Incidentul a „transpirat“ astăzi în presa engleză şi a luat amploare. 

Roy Hodgson şi-a cerut scuze, fotbaliştii au minimalizat şi ei evenimentul, dar mai multe organizaţii care militează împotriva rasismului au cerut o anchetă. Federaţia engleză a anunţat însă că-i acordă susţinere totală lui Roy Hodgson. 

Cei de la Huffington Post au explicat că remarca lui Hodgson pleacă de la un banc cu NASA. 

NASA decide să trimită, în sfârşit, un om într-o rachetă în spaţiu, după ce în precedentele misiuni lansase doar maimuţe. La un moment dat, racheta are ceva probleme, iar de la sol se aude: „Maimuţă, vezi ce-i cu incendiul din spate. Câteva clipe mai târziu se aude iarăşi: „Maimuţă, verifică nivelul de combustibil”. Mai trece ceva timp şi de pe Pământ vine un alt mesaj: „Maimuţă, verifică sistemele de siguranţă ale omului. Moment în care astronautul cedează şi trimite şi el un mesaj radio spre NASA: Când fac şi eu ceva?“. La care vine răspunsul NASA: În 15 minute. Hrăneşte maimuţa!“

Wayne Rooney, pe Twitter: „Am văzut articolul cu Roy de dimineaţă. El nu a făcut nimic greşit. Este ridicol“

Andros Townsend, pe Twitter: „Nu ştiu de ce se face atât tam-tam.Nu mă simt ofensat, nu s-a întâmplat nimic“

Tatăl lui Andros Townsend, Troy, lucrează pentru organizaţia antirasistă Kick It Out

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare