Secretul succesului Marocului în Qatar: Avantajul africanilor la acest Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când aruncăm o privire pe tabloul semifinalelor, e clar că Maroc e marea revelație a turneului final. Iar statistica ne confirmă această realitate: selecționata pregătită de Walid Regragui (47 de ani) e prima din Africa ajunsă în careul de ași, la un Mondial.

Hakim Ziyech, play-maker-ul Marocului. FOTO: Facebook

Probabil, în ascensiunea marocanilor a contat și faptul că această ediție a competiției are loc într-o țară arabă. Marocul are o galerie uriașă, la Doha, iar localnicii, dar și alți suporteri arabi, vorbim despre cei din Emirate sau Arabia Saudită de pildă, prezenți și ei în număr mare pe arenele Mondialului, susțin Marocul.

Cum s-a descurcat însă revelația Mondialului, începând din 2002 până acum? Iată rezultatele înregistrate:

*CM 2002: A avut două naționale ajunse în semifinale, contrar tuturor așteptărilor: gazda Coreea de Sud și Turcia. Ambele au fost învinse însă de favorite, Germania, respectiv Brazilia în semifinale. În meciul pentru locul 3, Turcia a învins Coreea de Sud cu 3-2.

*CM 2006: Portugalia lui Cristiano Ronaldo – a fost prezent la primul său Mondial – a avansat până în semifinale, fiind învinsă de Franța (0-1). Lusitanii au pierdut și finala mică, 1-3 cu gazda Germania.

*CM 2010: Uruguay a fost surpriza din semifinale. Sud-americanii au cedat însă în fața Olandei (2-3). Apoi, au pierdut și meciul pentru bronz: 2-3 cu Germania.

*CM 2014: Fără vreo surpriză în semifinale, în condițiile în care aici au ajuns gazda Brazilia, Germania, Olanda și Argentina.

*CM 2018: Revelația Croația a trecut de Anglia în semifinale (2-1 după prelungiri), dar a ratat titlul mondial în fața Franței, pierzând cu 2-4.

Mondialul din Qatar, rezultate și program

Sferturi

*Croația – Brazilia 0-0 (1-1 după prelungiri, 4-2 după loviturile de departajare)

*Țările de Jos – Argentina 2-2 (3-4 după loviturile de departajare)

*Maroc – Portugalia 1-0

*Anglia – Franța 1-2

Semifinale

*Argentina – Croația (astăzi, ora 21.00)

*Franța – Maroc (mâine, ora 21.00)

Finala mică

*17 decembrie, ora 17.00

Finala

*18 decembrie, ora 17.00

Toate meciurile Mondialului se vor vedea, în continuare, pe TVR 1.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete