Seară însângerată în Liga Campionilor: un italian a fost înjunghiat. Gol Keşeru, răzbunarea lui Pep şi primele calificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Claudiu Keşeru

Etapa a 4-a din faza grupelor a început cu o partidă disputată la Istanbul, acolo unde confruntarea Beşiktaş - Napoli a fost precedată de evenimente violente.

Mai precis, după o ciocnire a suporterilor într-o staţie de metrou, un fan italian a fost înjunghiat, ajungând la spital. Pe teren, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1, iar în grupa B, primele trei clasate, Napoli (7 puncte), Benfica (7 puncte) şi Beşiktaş (6 puncte) se bat pentru calificare, în timp ce Dinamo Kiev (1 punct) e ca şi eliminată.

În grupa A, cu Moţi şi cu Keşeru titulari, Ludogoreţ a condus Arsenal cu 2-0, Keşeru marcând pentru acest scor, în minutul 15. Din păcate pentru campioana Bulgariei, revenirea englezilor a început din minutul 20 şi s-a încheiat cu o răsturnare spectaculoasă de scor, Arsenal învingând cu 3-2. Dacă Moţi a fost integralist, în schimb, Keşeru a fost schimbat în minutul 80. 

Totuşi, neconvocarea atacantului de 29 de ani în lotul lărgit pentru partidele cu Polonia (11 noiembrie) şi Rusia (15 noiembrie) pare tot mai ilogică. Din momentul în care Christoph Daum a anunţat lista de 29 de fotbalişti până astăzi, Keşeru are opt goluri în patru partide!

Revenind la grupa A, după rezultatele din această rundă, Arsenal şi PSG, fiecare cu câte 10 puncte, şi-au asigurat calificarea în optimile Ligii Campionilor, în timp ce Ludogoreţ şi FC Basel, cu câte un punct, se vor lupta pentru poziţia a 3-a, de Liga Europa.

VEZI GOLURILE MECIULUI LUDOGOREŢ - ARSENAL

  

În grupa C, Josep Guardiola a mai şters din umilinţa suferită, la 19 octombrie, pe „Camp Nou“, atunci când echipa sa a fost zdrobită de Barcelona cu 4-0. Marţi seara, tot catalanii au înscris primii, însă „cetăţenii“ au întors scorul pentru o victorie cu 3-1. Rezultatul clarifică, în mare, calculele calificării în această serie. Barcelona e lider cu 9 puncte, CIty e pe 2 cu 7 puncte, iar Gladbach (4 puncte) şi Celtic (2 puncte) ocupă ultimele două poziţii cu două runde înainte de finalul fazei grupelor.

În grupa D, Atletico Madrid (12 puncte) şi Bayern Munchen (9 puncte) şi-au asigurat prezenţa în optimi, după rezultatele de marţi. PSV Eindhoven şi Rostov, cu câte un punct, se vor lupta pentru locul 3.

Liga Campionilor, marţi

Beşitkaş - Napoli 1-1

Quaresma 78-penalty / Hamsik 82

La oaspeţi, Chiricheş a rămas pe banca de rezerve.

Ludogoreţ - Arsenal 2-3

Cafu 12, Keşeru 15 / G. Xhaka 20, Giroud 41, Ozil 87

FC Basel - PSG 1-2

Zuffi 76 / Matuidi 43, Meunier 90

Benfica - Dinamo Kiev 1-0

Salvio 45+2-penalty

Gladbach - Celtic 1-1

Stindl 32 / Dembele 76-penalty

Manchester City - Barcelona 3-1

Gundogan 39, 74, De Bruyne 51 / Messi 21

Atletico Madrid - Rostov 2-1

Griezmann 28, 90+3 / Azmoun 30

La oaspeţi, Prepeliţă a jucat din minutul 45+3

PSV Eindhoven - Bayern Munchen 1-2

Arias 14 / Lewandowski 34-penalty, 73

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi