Se ceartă fetele! Amélie Mauresmo s-a contrat de la distanţă cu lidera WTA, Iga Swiatek

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amélie Mauresmo

Amélie Mauresmo, fostă jucătoare de tenis şi actualul director de la Roland Garros, crede că meciurile băieţilor sunt mai atractive. Iga Swiatek, liderul clasamentului, s-a arătat dezamăgită

Meciurile de seară de la French Open, la lumina reflectoarelor, care uneori se întind până târziu în noapte, au fost aproape în totalitate, exceptând doar unul, confruntări între băieţi. Motivul ar fi putut fi oricare, poate pentru că aşa s-a tras la sorţi, poate pentru că băieţii joacă de multe ori peste 4 ore şi dacă ar fi fost programaţi mai devreme ar fi stricat programul zilnic, dar, de fapt, se pare că meciurile ATP sunt mai atractive decât cele WTA, ale fetelor. A confirmat-o chiar directorul turneului, Amélie Mauresmo (42 de ani), fostă jucătoare de top de tenis, fost lider mondial, câştigătoare de Grand Slam, Australian Open şi Wimbledon.

„În vremurile în care suntem, nu mă simt prost şi nu cred că este nedrept să spun – din postura de femeie şi fostă jucătoare de tenis – că meciurile bărbaţilor sunt mai atractive, în general. Când fac programul în fiecare zi, încă din primul tur, obiectivul meu este să văd ce meci între femei aş putea programa seara. Confruntarea sau vedeta pe care aş putea-o pune seara. Să fiu sinceră, am luat asta în considerare în fiecare zi – bine, nu în fiecare zi – dar în majoritatea zilelor am încercat să vedem, eu şi întreaga echipă, ce putem face. Trebuie să admit că a fost dificil. Mi-a fost greu să găsesc dueluri care ar putea fi «meciul zilei»”, a declarat, pentru Eurosport, Mauresmo. Fosta tenismenă răspunsese astfel la o întrebare venită după ce doar o partidă din cele zece programate seara a fost între fete, cea dintre Alize Cornet şi Jelena Ostapenko, din turul 2.

Declaraţia a indignat-o pe actuala lideră a clasamentului feminin, pe Iga Swiatek, care i-a dat replica tot la Eurosport. „E puţin dezamăgitor şi surprinzător, pentru că a fost şi ea în WTA. În ceea ce mă priveşte, e punctul meu de vedere, cred că e mai bine să se joace la ore normale pentru jucători. Dar e şi partea distractivă. Îmi place să arăt cel mai bun tenis al meu la fiecare meci. Cred că e o părere personală a fiecărui individ, dacă îi place mai mult tenisul masculin sau tenisul feminin sau dacă e o egalitate în acest sens. Unii ar putea spune că tenisul feminin e imprevizibil şi fetele nu sunt consecvente. Dar acest lucru poate fi, de asemenea, ceva care e cu adevărat atrăgător şi poate genera interes pentru foarte mulţi oameni”, a spus poloneza.

Şi spectatorii sunt supăraţi

Oficialii de la Roland Garros au încercat să programeze cele mai spectaculoase meciuri la final de zi, chiar şi cu riscul de a supăra fetele din circuitul WTA, dar în acelaşi timp, pentru că au fost întâlniri care s-au terminat după ora 1 noaptea, au enervat şi mulţi spectatori care nu au mai avut cu ce ajunge acasă. „Asta este o problemă-cheie care trebuie adresată. Va fi una dintre priorităţile noastre pe viitor. Nu am planificat nimic până acum, dar trebuie să ne organizăm altfel cu departamentul de transporturi din Paris, cu sistemul de autobuze şi cel subteran. Dacă vom continua aşa cu sesiunile de seară, oamenii trebuie să aibă o modalitate de a ajunge acasă atunci când părăsesc stadionul. Dar momentan nu avem nimic”, a afirmat Amélie Mauresmo, tardiv, din moment ce turneul de la Roland Garros e aproape la final.

Finala feminină se joacă sâmbătă, iar cea masculină duminică, ambele după ora 16.00 (Eurosport).

CITEŞTE ŞI:

Fete bosumflate: Directoarea French Open, noi precizări după ce şi-a pus jucătoarele în cap

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”