Scrisoare-manifest cu 16 zile înainte de ieşirea României din starea de urgenţă: „Trebuie să facem ceva concret“

Campioană olimpică în 2000 şi în prezent preşedinte al CSM Bucureşti, Gabriela Szabo a publicat pe reţelele de socializare o scrisoare-manifest, miercuri, cu 16 zile înainte de termenul la care în România se va încheia perioada stării de urgenţă.

 „Trebuie să salvăm sportul, nu să îl trecem la <<Diverse>>“, susţine fosta atletă, acum în vârstă de 44 de ani. Redăm în continuare mesajul postat de Gabriela Szabo:

„Nimeni, niciunul dintre noi nu s-a gândit vreodată că vom trăi astfel de vremuri în care cotidianul spune 'stop joc'. Doar cele două războaie mondiale din secolul trecut au mai dus la suspendarea normalului. Ştim asta din poveştile bunicilor şi străbunicilor noştri, din cărţile citite şi din filmele văzute la televizor ori la cinematograf. De câte ori nu ne-am zis: 'Ce bine că nu am trăit acele vremuri'. Şi cât de comod e să spui în continuare: 'Generaţiile noastre nu vor cunoaşte vreodată astfel de vremuri'.

Nu e război, dar trăim ceva similar. Am rămas fără normalul nostru, fără cotidianul nostru, de care ne e atât de dor. Am rămas fără sport, acel domeniu despre care mulţi spun că ar fi cel mai bun ambasador al unei ţări, cel mai bun doctor al unei naţiuni, cel mai frumos Moş Crăciun, cel mai şi cel mai.

E aproape incredibil cum oamenii şi-au amintit în această perioadă de sport. Chiar şi cei care înainte strâmbau din nas atunci când auzeau de sport, vor să-l practice. Toată lumea vrea în parcuri, vrea pe stadioane, vrea în sălile de sport. Îmi e teamă însă că tot acest entuziasm se va stinge odată cu revenirea la normal. Dar, oare, va mai exista vreun normal aşa cum îl ştim noi? Vom mai fi noi la fel ca înainte?
Sportul, aflat şi el în cea mai lungă, cea mai neagră şi cea mai ciudată pauză din ultimele şapte decenii şi jumătate, va mai fi la fel? El da, cu siguranţă, noi nu vom mai fi însă la fel.

Se vor găsi foarte uşor explicaţii cu privire la marginalizarea iminentă a sportului: 'Nu mai sunt bani', 'Avem alte priorităţi'.. Cei cărora le-a păsat întotdeauna de sport, care au murit şi au înviat pentru sport, cei care nu l-au practicat la nivel înalt, dar care iubesc sportul la fel de mult ca un campion olimpic ori mondial, toţi aceşti oameni trebuie să îşi dea mâna şi să salveze sportul. Pentru că fără sport vom fi mai săraci, mai bolnavi, iar la următoarea încercare ne-ar putea fi mai rău.

În ţările care au făcut din sport un mod de viaţă, o uriaşă afacere, un spectacol incredibil, unde sportul îşi găseşte loc în programele de guvernare şi în programa şcolară, se caută soluţii. Sunt ajutaţi sportivii şi cluburile, sunt sprijinite federaţiile. Oamenii gândesc la viitor, le pasă de sănătatea fizică şi mentală a generaţiilor care vor veni.
Trebuie să le urmăm exemplul, să facem ceva concret şi viabil pentru sport, nu să îl trecem la capitolul 'Diverse'.“