SCM Râmnicu Vâlcea a dat de pământ cu unguroaicele în EHF European League

0
Publicat:

SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat duminică, pe teren propriu, împotriva formației maghiare Praktiker-VAC, scor 40-30 (21-18), în prima etapă a Grupei D din EHF European League, a doua competiție europeană intercluburi ca importanță din handbalul feminin.

Valcea a început cu dreptul grupa din EHF European League. Foto Facebook

Fosta campioană a României a început foarte bine faza grupelor în EHF European League, cu o victoria la scor împotriva unguroaicelor de la Praktiker-VAC, scor 40-30. 

Echilibrul a existat doar în startul partidei, când VAC a condus în trei rânduri cu un gol, dar și pe finalul primului act, când VAC a revenit de la -6 și a restabilit egalitatea.

Meciul a fost unul la îndemâna formației din România, cu perioade de joc în care și-au demonstrat clar superioritatea, scrie Digi Sport. Repriza secundă nu a avut istoric. SCM Râmnicu Vâlcea a condus și cu 13 goluri pe tabelă, însă pe final a redus motoarele, iar VAC a mai recuperat trei goluri.

Duel cu Paris 92 duminica viitoare

În Grupa D, alături de Vâlcea și Praktiker-VAC, mai fac parte nemțoaicele de la Thuringer și franțuzoaicele de la Paris 92. Duelul dintre Thuringer și Paris 92 s-a încheiat cu victoria primelor, în Germania, scor 28-24.

În partida următoare, programată duminică, 15 ianuarie, Râmnicu Vâlcea va juca în Franța, contra celor de la Paris 92.

În acest sezon, formațiile românești au învins de mai multe ori reprezentativele țării vecine. În Liga Campionilor, Rapid a trecut de Gyor, echipă care domină handbalul de ani buni, cu 30-27, după 30-32 în tur, iar CSM București a învins în dublă-manșă pe Ferencvaros, cu 30-24 și 33-29.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă