Scene groaznice la French Open: Nadal – Zverev, meci încheiat după o accidentare teribilă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexander Zverev, ghinionistul zilei, la Paris FOTO Profimedia

Prima semifinală masculină de la French Open 2022 era în plină desfăşurare, oferind un tenis de o calitate fantastică, când totul s-a oprit brusc. Din păcate, o partidă pe muchie de cuţit a fost abandonată după ce neamţul Zverev a suferit o accidentare cumplită!

Rafael Nadal (Spania, 35 de ani, 5 ATP) e primul finalist la French Open 2022! Cu siguranţă însă, ibericul ar fi preferat să-şi adjudece victoria pe teren, la capătul unui meci întreg, decât să-şi vadă adversarul în chinuri, părăsind arena într-un cărucior.

FOTO Profimedia 

Din păcate însă, după un meci pe muchie de cuţit, în care Nadal a luat un prim set sufocant la tiebreak – a durat o oră şi 33 de minute (!!!) – actul secund a fost marcat de alunecarea lui Zverev, care l-a făcut KO. Probabil, la acest moment nefericit a contribuit şi faptul că s-a jucat cu acoperişul tras, din cauza ploii, iar umiditatea foarte ridicată a făcut ca zgura să fie mai alunecoasă decât de obicei.

Preţul pentru această situaţie l-a plătit Zverev, care a căzut şi, după primele informaţii, ar fi suferit o entorsă. Cert e că al 3-lea jucător al lumii a urlat de durere, sub privirile îngrozite ale celor din jur. Şi a părăsit terenul în cărcucior în aplauzele tuturor.

Nadal – Zverev s-a terminat la scorul de 7-6, 5-6, iar ibericul aşteaptă acum rezultatul meciului Cilic (23 ATP) – Ruud (8 ATP) pentru a-şi afla adversarul în finala de duminică.

CITEŞTE ŞI:

Zverev, ieşire de pe scenă în stil de mare campion: Imaginile de la Paris fac înconjurul lumii VIDEO

VEZI MOMENTUL ÎN CARE ALEXANDER ZVEREV S-A ACCIDENTAT