Scandal la partida Sportul - Farul. Şiman a sărit să-i bată pe Dacian Varga şi pe unul dintre părinţii „studenţilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii de la Sportul Studenţesc sunt în grevă FOTO digisport.ro

Fotbaliştii lui Sportul Studenţesc susţin că nu şi-au primit banii de 24 de luni, fapt care i-a determinat să boicoteze meciul cu Farul Constanţa.

Restanţele salariale care datează de doi ani produc probleme echipei din Regie, astfel încât fotbaliştii au decis să nu evolueze în meciul cu Farul, potrivit digisport.ro. Cu toate că Vasile Şiman a făcut presiuni pentru disputarea partidei, jucătorii au ales să stea în tribune, neechipaţi. 

După îndelungi negocieri, finanţatorul a convins trei fotbalişti să intre pe teren, lucru care nu a ajutat. În cele din urmă, arbitrul partidei a fluierat finalul, iar Sportul a pierdut meciul la „masa verde“. Susţinătorii echipei Farul au scandat împotriva lui Şiman, care a avut un comportament agresiv cu unul dintre părinţii jucătorilor. 

Cu toate că exista o soluţie de rezervă, ca meciul să se joace cu juniorii, faptul că Şiman nu a achitat banii brigăzii de arbitri a atras pierderea partidei cu 3-0.

Finanţatorul Sportului a avut o altercaţie şi cu Dacian Varga, acesta din urmă fiind consternat de cele întâmplate: „Nu e posibil aşa ceva, ca un patron să se ia la bătaie cu jucătorii şi părinţii acestora“. Fotbaliştii au motivat că, în cele din urmă, au fost dispuşi să joace, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza neplatei terenului şi a „fluieraşilor“.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate