Sârbii, acuzați de fapte reprobabile la Euro 2024. Ce spun martorii despre bătaia din gară VIDEO

0
Publicat:

Până acum, Campionatul European s-a desfășurat într-o atmosferă destinsă, incidentele fiind sporadice. După meciul Serbia - Slovenia, 1-1, au apărut în mediul online scene reprobabile.

Pe internet a apărut un clip cu un bărbat de culoare care se bate cu doi suporteri ai Serbiei în același timp, după meciul de la Euro 2024. Subiectul a apărut în presa mai multor țări europene, printre care și Anglia, iar cei de la Mirror au preluat declarația unui martor ocular, care a povestit că totul ar fi plecat de la gesturi cu conotație rasistă din partea sârbilor.

Sârbii, acuzați de rasism

"Omul a avut bilet în tren, unde erau deja mulți fani. Sârbii n-au vrut să îl primească. A stat doar două minute în tren, unde a fost înjurat și lovit. Înainte să se închidă ușile, l-au dat afară", a declarat martorul care ar fi văzut incidentul.

Bătaie într-o gară din Germania, între un localnic și fanii sârbi. Captură TV

Filmarea, din momentul în care a publicată online, arată însă altceva, astfel că ceea s-a întâmplat în realitate rămâne neclar. Pe imagini se observă cum bărbatul de culoare lovește și îi provoacă în repetate rânduri pe cei doi fani din Serbia. La un moment dat, un al treilea intervine și își trimite conaționalii înapoi în tren, iar cel rămas afară scuipă în direcția lor.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat