Salvatorii lui Valieva: Cine sunt cei trei oameni care i-au permis să concureze, deşi s-a dopat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De obicei, Jocurile Olimpice de Iarnă prezintă un interes mult mai mic, comparativ cu ediţia de Vară. Mai ales în ţări precum România, unde evenimentul nu aduce rezultate sportive notabile. De această dată însă, JO de Iarnă au ajuns în centrul atenţiei, mai mult datorită unui eveniment controversat.

Kamila Valieva (15 ani), deşi o sportivă de mare viitor în patinaj feminin, era mai degrabă o necunoscută pentru cei mai mulţi oameni, până acum două săptămâni.

Apoi, rusoaica a devenit celebră la nivel mondial din motive nedorite! Mai precis, din cauza unui scandal de dopaj. La Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, ea a luat deja aurul în concursul pe echipe, alături de colegele ei. Pentru că rusoaicele au fost primele, înaintea sportivelor din SUA şi Japonia. Acel aur rămâne însă în „stand-by“, după cum „Adevărul“ a explicat aici, până când vom avea un verdict definitiv în cazul dopajului în care e implicată Valieva.

Rusoaica de 15 ani va evolua, astăzi (ora 13.00, Eurosport, TVR), şi în concursul individual şi, din nou, se va sări peste ceremonia de premiere, dacă Valieva va prinde podiumul!

Cum a ajuns însă să concureze în cadrul Jocurilor Olimpice o sportivă cu un rezultat pozitiv pentru folosirea unei substanţe interzise? Datorită unei decizii luate de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

Fabio Iudica, preşedintele comisiei TAS care, momentan, a scăpat-o pe Valieva de suspendare

Caz analizat ad-hoc, la Beijing

Potrivit „The New York Times“, după ce a fost suspendată provizoriu de trei foruri internaţionale, vorbim despre Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), Agenţia Mondială Antidoping (WADA) şi Federaţia Internaţională de Patinaj (ISU), Kamila Valieva a fost salvată de o mişcare făcută de Agenţia rusă antidoping (RUSADA).

Concret, forul din Rusia a atacat suspendarea provizorie primită de Valieva la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Iată ce a urmat cronologic:

*11 februarie: Documentele au fost primite de TAS, la Beijing

*12 februarie: O comisie TAS a fost formată ad-hoc, la Beijing, pentru a judeca acest caz.

*13 februarie: Audierile s-au desfăşurat online.

După aceste etape, comisia TAS a decis anularea suspendării sportivei din Rusia. considerând că, dacă Valieva nu va fi lăsată să concureze în continuare la JO 2022, înainte ca fondul cazului de dopaj să fie judecat, daunele provocate ar fi ireparabile.

Potrivit documentelor obţinute de „New York Times“, cei trei judecători care au scăpat-o pe Valieva de această suspendare provizorie sunt:

- Fabio Iudica (Italia) - Preşedintele comisiei care a analizat cazul

- Jefferey Benz (SUA) - arbitru TAS

- Vesna Bergant Rakocevici (Slovenia) - arbitru TAS

Cine e TAS?

Tribunalul de Arbitraj Sportiv sau Curtea de Arbitraj Sportiv, cum se mai numeşte, e o autoritate independentă a forurilor sportive, care participă prin arbitraj sau mediere la rezolvarea disputelor din domeniul sportului. Ea are sediul principal în Lausanne, Elveţia. Dar cu birouri şi în alte oraşe, precum New York şi Sydney. În plus, pe durata Jocurilor Olimpice, birouri temporare sunt stabilite în oraşele-gazde. 

Potrivit descrierii oficiale, CAS / TAS cuprinde 251 de arbitri din 78 de ţări, inclusiv doi români, Cristian Jura şi Dan Vişoiu, precum şi 66 de mediatori. Are competenţe extinse referitoare la dopaj, cetăţenie sportivă, sponsorizare şi sancţiuni disciplinare.

Preşedintele CAS / TAS e australianul John Coates. Vicepreşedinţii sunt Michael Lenard (SUA) şi Tjasa Andrée-Prosenc (Slovenia).

Andreea Răducan a rămas fără medalia ei de aur şi după decizia TAS

Cazuri celebre judecate de TAS

*În 2001, acest for a analizat scandalul de dopaj în care era implicată gimnasta Andreea Răducan după Jocurile Olimpice de la Sydney, în 2000. TAS a menţinut decizia retragerii medaliei de aur pe care o luase Răducan, considerând că, în ciuda faptului că românca primise un medicament împotriva răcelii, fără să ştie că el conţine o substanţă interzisă, regulamentul antidoping trebuie să fie respectat.

*În iulie 2020, TAS a anulat suspendarea clubului Manchester City, timp de 2 ani, de la competiţiile europene. UEFA impusese această sancţiune, considerând că englezii au încălcat regula Fair Play-ul-ului Financiar, ascunzând diferite sume alocate bugetul clubului. City a scăpat de suspendarea dictată de UEFA, dar a primit o amendă de 10 milioane de euro din partea celor de la TAS. Şi aici însă, englezii au ieşit în câştig, în condiţiile în care amenda iniţială era de 30 de milioane de euro.

*TAS a redus şi suspendarea fostului preşedinte UEFA, Michel Platini, de la şase la patru ani. Francezul a primit această sancţiune, fiind acuzat de corupţie în timpul mandatului său de preşedinte al forului european.

30  iunie 1984 e data la care a fost înfiiţat TAS la iniţiativa spaniolului Juan Antonio Samaranch, fost preşedinte al Comitetului Olimpic Internaţional, în perioada 1980 - 2001.   1986 a fost anul în care CAS / TAS a judecat primul caz: a fost un litigiu într-un club elveţian de hochei pe gheaţă şi liga elveţiană de specialitate: recursul clubului a fost respins.  
Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%