Salariul pe care i-l făcuse Gigi Becali lui Helmut Duckadam la FCSB

0
Publicat:

Helmult Duckadam, decedat ieri la vârsta de 65 de ani, n-a rezistat prea mult în același loc alături de Gigi Becali, 66 de ani, 

Gigi Becali

Helmuth Duckadam, marele portar al Stelei, a încetat din viață luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani.

Trupul neînsuflețit al legendei roș-albastre va fi depus astăzi la sectorul VIP al Arenei Naționale. Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a povestit cum a decurs de-a lungul timpului colaborarea dintre ei și cum anume s-a rupt totul, după ce „eroul de la Sevilla” nu ar fi acceptat să îi fie micșorat salariul.

Am colaborat cu el mult, am vrut să-l ajut, a fost un om de valoare, a avut niște probleme financiare și am vrut să-l ajut. Într-un fel mă bucur că l-am ajutat, pentru că el era un om de mare caracter.

După aia ne-am despărțit, eu i-am mai micșorat din salariu, avea 2.500 (n.r. euro) cam așa, pe lună, era președinte onorific. Am vrut să-i fac 1.500, n-a vrut, a plecat.

A fost omul care tot timpul a spus lucrurilor pe nume... avea o demnitate, nu era un om alunecos. A zis mereu că FCSB e Steaua, este continuatoarea.

Nu mai spunea la un moment dat că era Steaua, pentru că îi era jenă de cei de la Clubul Sportiv al Armatei”, a spus Gigi Becali la GSP Live Special, după meciul Oțelul - FCSB, 1-4.

Helmut Duckadam a declarat apoi că FCSB e Steaua.

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Droguri sub formă de jeleu, distribuite copiilor și elevilor din școli? Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei: „Acestea sunt jeleurile viu colorate cu care ne sunt dr@gați copiii”