Sabrina Voinea, traumatizată: relatarea Anei Bărbosu ne arată gravitatea situației VIDEO

0
Publicat:

Lumea sportului așteaptă să vadă desfășurarea evenimentelor, după ce americanii au anunțat că vor merge la Tribunalul Elvețian, instanță superioară TAS, în încercarea de a recupera bronzul pierdut de Jordan Chiles.

Sabrina Voinea, pierdută după concursul olimpic la sol. CAPTURA: Eurosport

Potrivit jurnaliștilor din SUA, cel mai probabil scenariu după acest demers va fi acordarea a două medalii de bronz, câte una pentru Ana Maria Bărbosu și Jordan Chiles.

Din păcate, inclusiv acest deznodământ ar lăsa o victimă colaterală în această poveste. Vorbim despre Sabrina Voinea. Aceasta e afectată puternic de tot ce s-a întâmplat, la Paris, după cum a povestit și colega ei, Ana Maria Bărbosu.

M-am văzut cu Sabrina, am luat-o în brațe. Sper că e mai bine, încă e nevoie de timp. Nu vreau să zic multe, pentru că nu pot să știu ce simte ea, e foarte greu, nu pot interpreta eu trăirile ei. Am simțit-o un pic mai distantă față de mine, dar cred că e din cauza situației. Poate și ea se gândește….O să treacă, avem nevoie de echipă mai departe“, a spus Ana pentru „Un podcast“, cu Costin Deșliu.

VEZI PODCASTUL CU ANA MARIA BĂRBOSU

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"