Sabrina Voinea a făcut apel la Tribunalul Suprem Elveţian: ia amploare scandalul bronzului olimpic!

0
Publicat:

Gimnasta Sabrina Voinea a făcut apel la Tribunalul Suprem Elveţian împotriva deciziei Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, care i-a acordat Anei Bărbosu medalia de bronz în finala de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, a anunţat, luni seara, Federaţia Română de Gimnastică.

Sabrina Voinea. FOTO: COSR

''Prin prezentul comunicat de presă dorim să vă informăm că astăzi, 26.08.2024, Tribunalul Suprem Elveţian (TSE) a confirmat primirea recursului formulat de către FRG şi Sabrina Maneca Voinea împotriva hotărârii pronunţate de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Mulţumim Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru sprijinul constant oferit în prezentul demers, avocaţilor noştri Dr. Av. Mădălina Diaconu şi Av. Sabin Gherdan, care ne reprezintă a la TSE, precum şi partenerilor autorizaţi ai Federaţiei Române de Gimnastică, Casa de avocatură Popescu & Asociaţii şi Av. Bogdan Foloştină'', se arată în comunicatul publicat de pe pagina de Facebook a Federaţiei.

Potrivit Agerpres, Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz de la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să revină gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor făcute de Federaţia Română de Gimnastică şi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.

În urma acestei decizii, Ana Maria Bărbosu a obţinut medalia de bronz la sol, în timp ce Sabrina Voinea a încheiat competiţia pe locul 4.

Memoriul depus de FRG şi Sabrina Voinea a fost respins.

Pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia. Sabrina Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14,166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14,133).

În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu a încheiat pe 3, cu 13,700, Sabrina Voinea a ocupat locul 4, cu 13,700, iar americanca Jordan Chiles a terminat pe 5, cu 13,666.

România nu mai obţinuse o medalie olimpică la gimnastică artistică din 2012 (Londra), când Sandra Izbaşa câştiga aurul la sărituri, Cătălina Ponor cucerea argintul la sol, iar echipa feminină a României lua bronz.

Echipa feminină de gimnastică a României a revenit după 12 ani la Jocurile Olimpice cu prilejul acestei ediţii. Gimnastele noastre s-au clasat pe locul 7 în finala pe echipe, Ana Maria Bărbosu pe 17, iar Amalia Ghigoarţă pe 22 la individual compus, Sabrina Voinea pe 8 la bârnă şi pe 4 la sol, iar Ana Bărbosu pe 3 la sol.

Ana Maria Bărbosu a primit medalia de bronz pe 16 august, în cadrul unei ceremonii desfăşurate pe esplanada Casei Olimpice din Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"