Ronnie O’Sullivan îşi va apăra titlul mondial la snooker!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai talentat jucător din istoria snookerului şi-a anunţat revenirea în circuitul profesionist pentru Campionatul Mondial de la Sheffield.

Jucătorul de snooker de 37 de ani s-a retras din competiţii în luna noiembrie a anului trecut din “motive personale”. El avea timp până la 28 februarie să anunţe dacă va participa sau nu la Campionatul Mondial, iar răspunsul său a fost unul afirmativ.
“M-am plictisit puţin în acest timp”, a spus englezul. “Aveam nevoie de odihnă şi acum m-am întors la ceea ce am făcut pentru o marte parte din viaţa mea”.
Ca deţinător al titlului mondial, Roonie va intra în arena de la teatrul Crucible în dimineaţa zilei de 20 aprilie. “Mereu m-am gândit că trebuie să mă întorc, snookerul nu m-a epuizat mental”, a mai afirmat englezul, care a intrat în depresie de câteva ori în ultimii ani.
Ronnie a mai jucat câteva meciuri demonstrative cu Jimmy White în octombrie, după care s-a retras de la Openul chinez, din cauza unor “problema de sănătate”.
Fostul campion mondial Ken Doherty a salutat decizia lui Ronnie de a reveni în snooker: “Este cel mai talentat jucător care a pus mâna pe tac. Este talismanul acestui sport”.
Sursa: bbc.co.uk


Titlurile mondiale ale lui Ronnie O'Sullivan
2001: 18-14 cu John Higgins
2004: 18-8 cu Graeme Dott
2008: 18-8 cu Ali Carter
2012: 18-11 cu Ali Carter

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun