România, vrem o minune! Naționala de handbal masculin forțează azi calificarea la Euro, după 28 de ani!

0
Publicat:

Săptămână de foc pentru handbalul românesc! Naționala masculină are șansa de a ajunge după aproape trei decenii la un turneu final, în timp ce fetele de la Rapid și CSM București pot face pasul duminică spre semifinalele Ligii Campionilor.

Așa sperăm să-i vedem pe tricolori diseară, după meciul cu Austria. Foto Sportpictures

Primii care intră în scenă sunt elevii lui Xavier Pascual, care întâlnesc astăzi, de la ora 17.30, în sala Dinamo, naționala Austriei. O victorie în fața liderului grupei este echivalentă cu calificarea la Euro 2024. O calificare de care n-am mai fost de mult așa aproape!

1996 este ultimul an în care reprezentativa tricoloră a evoluat la un turneu continental

Avantajele României vor fi sala plină până la refuz de suporteri, dar și faptul că Austria e deja calificată și nu ar juca partida ca pe una decisivă. Tricolorii s-au reunit de joia trecută la București și, dacă nu înving adversara de azi, mai au o șansă duminică, în Germania, la Gummersbach, când vor întâlni Ucraina în ultimul meci din grupă. Însă confruntarea cu vecinii va fi mult mai grea, având în vedere că se va disputa cu calificarea pe masă.

Xavi Pascual și ”tricolorii”, la ora de teorie. Foto Facebook

Ionuț Iancu, cel mai bun portar al României, e convins că naționala va obține azi biletele pentru Euro, în fața propriilor suporteri. „Este cel mai important meci din acest an pentru handbalul masculin românesc, contra unei echipe foarte bune.

Am încredere mare în noi și cu siguranță o să dăm tot ce avem mai bun în această partidă pentru a ajunge la Euro. Îmi doresc ca sala să fie plină și noi să le facem o bucurie românilor prin calificarea la turneul final din Germania“, a spus Ionuț Iancu pentru gsp.ro.

Miza pe suporteri

Și antrenorul secund Mihai Popescu e optimist. Mai ales că, din postura de jucător, a văzut doar la televizor turneele în care s-au bătut pentru supremație echipele de elită ale handbalului continental.

După o lungă perioadă de timp, ne putem califica la un Campionat European. Băieții sunt foarte motivați și dornici. Sper să avem o sală plină, care să ne susțină până în ultimul minut. Împreună cu fanii putem câștiga acest meci!“, a declarat, pentru gsp.ro, Mihai Popescu.

Băieții din naționala de handbal se pregătesc împreună de joia trecută. Foto Facebook

În tur, Austria a câștigat cu 36-32. Primele două clasate din fiecare grupă se califică la Euro 2024, dar și cele mai bune 4 formații de pe locul 3 din cele 8 grupe preliminare. Pentru a merge la turneul final și a nu depinde de alte rezultate, România are nevoie de două puncte în partidele cu Austria și Ucraina.

Naționala noastră se putea poziționa și mai bine dacă nu ar fi fost acea sincopă din Insulele Feroe, când băieții lui Xavi Pascual au pierdut surprinzător.

Turneul final EHF Euro 2024 va disputa între 10 și 24 ianuarie în Germania.

Clasament grupa a 4-a

1.      Austria                 8p (+16)

2.      România              4p (+10)

3.      Insulele Feroe      2p (-12)

4.      Ucraina                2p (-14)

Etapa a 5-a, azi: România - Austria (ora 17.30), Feroe - Ucraina (ora 21.00)

Ultima etapă, duminică: Ucraina - România (19.00), Austria - Feroe (19.00).

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!