România, victorioasă cu Belarus, o echipă „desculță“: Greul abia urmează pentru națională

0
Publicat:

În era corectitudinii politice, putem folosi fel și fel de apelative pentru a descrie naționala Belarusului, aflată pe locul 97 în clasamentul FIFA, sub Vietnam, Kârgâzstan, Palestina sau Haiti. Doar că, uneori, cât se mai poate, e bine să spunem și lucrurilor pe nume. Iar când vezi că Belarus n-a mai câștigat un meci oficial de doi ani, perioadă în care a adunat 14 partide, 11 înfrângeri și 3 remize, având și un golaveraj ridicol (6-34), atunci chiar e cazul să cataloghezi o asemenea formație, așa cum e ea: „desculță“ din punct de vedere fotbalistic.

Burcă, încântat după golul marcat în meciul cu Belarus pentru 2-0

Ceea ce s-a văzut, în mod clar, pe „Arena Națională“. Cu trei schimbări în primul „11“ – au ieșit Sorescu, Rațiu și Olaru, au intrat Opruț, Manea și Băluță – selecționerul Edward Iordănescu (44 de ani) a obținut cea mai ușoară victorie pentru el, într-o partidă oficială, de când stă pe banca tricolorilor. Chiar dacă primul sfert de oră a fost unul banal, în care naționala n-a arătat nimic, era evident că nici Belarus nu va rupe gura târgului, la București.

Când era de remarcat doar atmosfera frumoasă din tribune, a venit golul de 1-0, cam de nicăieri, în minutul 17. Nicolae Stanciu, șters în partida cu Andorra, a executat magistral o lovitură liberă de pe stânga, mingea a și fost deviată ușor și a intrat în plasă, fără șanse pentru portarul Plotnikov. Nefericitul goalkeeper al oaspeților a mai scos o dată mingea din plasă, două minute mai târziu. Răzvan Marin a trimis în careu, iar Burcă, bătăios, a arătat limitele apărării adverse, marcând de lângă un fundaș care a „dormit“ în careu.

La 2-0, chiar dacă a fost încurajată frenetic de suporteri și a mai avut niște ocazii, România, per ansamblu, a luat piciorul de pe accelerație. Iar la pauză, scorul a rămas 2-0, lucrurile fiind clare încă de atunci.

Gol superb pentru Belarus pe final

La reluare, cea mai mare ocazie a României a venit după 58 minute, când Alibec a zguduit transversala, spre disperarea celor aflați în tribune. Când meciul „murise“, brusc, Belarus ne-a făcut să „tremurăm“, în ultimele minute. Klimovich l-a găsit perfect pe Morozov, care dejucat ofsaidul și a înscris, superb (86). Prea puțin, prea târziu însă, iar România a bifat încă un succes într-un meci în care era „condamnată“ să câștige.

Vom avea o „dublă“ de foc în iunie

Cu 6 puncte după primele două partide de calificare pentru Euro 2024, putem vorbi, clar, despre misiune îndeplinită. Doar că trebuie să fim corecți până la capăt și să admitem că am învins echipele care nu vor conta în lupta pentru calificare, în grupa I. Pentru România, meciurile cu adevărat importante abia urmează. Iar „dubla“ din iunie, cu Kosovo și cu Elevția, va fi de foc! Mai ales că vom juca două meciuri, în deplasare, în decurs de trei zile. Abia după aceste partide, vom putea face o evaluare corectă a șanselor tricolorilor de a prinde Euro 2024 din Germania.

Preliminarii Euro 2024, grupa I, marți

România – Belarus 2-1

Elveția – Israel 3-0

Kosovo – Andorra 1-1

Clasament

1. Elveția 2 2 0 0 8-0 6

2. România 2 2 0 0 4-1 6

3. Kosovo 2 0 2 0 2-2 2

4. Andorra 2 0 1 1 1-3 1

5. Israel 2 0 1 1 1-4 1

6. Belarus 2 0 0 2 1-7 0

Primele două clasate vor obține calificarea la Euro 2024.

Programul meciurilor rămase în grupa I

*16 iunie: Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția (21.45)

*19 iunie: Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra (21.45)

*9 septembrie: Andorra – Belarus (19.00), ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția (21.45)

*12 septembrie: ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra (21.45)

*12 octombrie: Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția (21.45)

*15 octombrie: Elveția – Belarus (19.00), ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel (21.45)

*18 noiembrie: Belarus – Andorra (19.00), Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo (21.45)

*21 noiembrie: ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus (21.45)

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare