România, strivită la TV după remiza cu Elveția: Naționala, desființată după un rezultat mincinos

0
Publicat:

România a smuls un punct, la Lucerna, la capătul unui meci halucinant al cărui film a fost oferit de Adevărul aici. E genul de rezultat cu care, în mod cert, se vor lăuda oamenii de la federație. Din păcate, e și un rezultat mincinos. Ce-i drept, trebuie să admitem: ne ține în cursa de calificare pentru Euro 2024! Și, în acest moment, într-o asemenea campanie, doar îndeplinirea acestui obiectiv contează cu adevărat.

Gică Popescu, îngrozit de ce a văzut în Elveția - România

Și, totuși, naționala a fost criticată vehement, în studiourile TV, după prestația dezolantă de la Lucerna. Aproape că n-a mai contat că tricolorii au smuls un punct. Analiștii au fost necruțători și au dat de pământ cu echipa lui Edward Iordănescu.

Iată cele mai dure reacții după Elveția – România:

*Gică Popescu (Prima TV): Dacă scorul ar fi fost 7 sau 8-0 în minutul 80 pentru Elveţia, n-ar fi fost o surpriză pentru nimeni. România a arătat oribil. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Am punctat la singurele două acţiuni pe care le-am avut. Am arătat precum o echipă mică, la fel cum am arătat şi în deplasarea din Kosovo. Am preconizat că vom juca în sistemul 5-4-1. Nu s-a schimbat nimic, nici măcar după 2-0 pentru Elveţia.

*Basarab Panduru (Orange Sport): Cea mai mare minciună din fotbal din toate timpurile! Noi, la un moment dat, trebuia să pierdem cu 7-0. Ne trezim că ajungem în situația să facem 2-2, Kosovo pierde în Belarus și suntem într-o situație foarte bună. Dacă vorbim de ultimele două minute, rezultatul e excelent. Trebuie felicitată echipa pentru rezultat. Dacă nu analizăm ce a fost până atunci, ne păcălim și mergem din păcăleală în păcăleală. A fost o mare diferență între Elveția și România. Cum n-a fost niciodată! Să-și bată joc de tine, așa cum a vrut.

*Viorel Moldovan (Prima TV): Trebuie să fim realişti. Selecţionerul nostru a fost total depăşit. A greşit fundamental din punct de vedere tactic. Nu poţi să abordezi un meci astfel.

*Ilie Dumitrescu (Digi Sport): Ne-au surprins din punct de vedere tactic, ne-au surprins cu cei trei din atac. Elvețienii au avut tot timpul superioritate, iar linia de patru a lor a trecut foarte ușor de primul nostru baraj, cel format din Ianis, Alibec și Coman. N-am câștigat prea multe dueluri. Fundașii noștri centrali au făcut multe greșeli de poziționare. E o repriză destul de modestă făcută de echipa noastră (n.r. – prima repriză).

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie