România – Slovacia, calificare furtunoasă: suntem în optimi și știm când jucăm următorul meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atât de mult s-a vorbit despre un „blat“, în zilele premergătoare meciului România – Slovacia, încât ne-a scăpat din vedere un amănunt. Și anume faptul că există și corectitudine pe această lume. În plus, la Frankfurt, a existat și o miză sportivă destul de importantă pentru ambele echipe: câștigarea grupei E! Pentru că o asemenea performanță ar fi creat un culoar mai bun în fazele eliminatorii.

Răzvan Marin, autorul golului de 1-1 cu Slovacia. FOTO: Profimedia

Cine a văzut prima repriză, cu siguranță, s-a convins: nici vorbă de vreun aranjament sau mimarea fotbalului! Din contră! S-a jucat aprig, iar Slovacia chiar ne-a luat tare. Și a avut o grămadă de acțiuni ofensive, corner după corner și, în niciun moment, n-a lăsat impresia că s-ar mulțumi cu un 0-0. Și nici România n-a căutat să „păcălească“ fotbalul, dovadă și ocazia monumentală a lui Rațiu din minutul 11, când doar intervenția uriașă a lui Dúbravka a ținut poarta închisă.

Pe fondul acestui joc destul de bun a venit, în minutul 24, golul slovacilor. Stoperii noștri au „dormit“, iar Duda a marcat cu o lovitură plasată de cap, la care Niță n-a avut nicio șansă. La 1-0 pentru Slovacia și 0-0 în Ucraina – Belgia eram eliminați de la Euro 2024, pe ultimul loc în grupa E!

Din fericire, inspirația selecționerului Edward Iordănescu (46 de ani) ne-a readus pe drumul cel bun. Fiindcă titularizarea lui Ianis Hagi a fost surpriza la care s-au așteptat foarte puțini oameni. Și Ianis Hagi a scos România din vrie, obținând un penalty pe care, inițial, arbitrul neamț, Daniel Siebert (40 de ani), nu l-a acordat, dictând o lovitură liberă de la marginea careului. Abia după analiza video, în camera VAR, lui Siebert i s-a transmis că faultul asupra lui Ianis Hagi a fost în careu. Moment în care centralul și-a corectat greșeala, arătând spre punctul cu var. Răzvan Marin a executat impecabil, iar după 37 de minute egalitatea s-a restabilit: România – Slovacia 1-1. Brusc, ne-am ridicat de pe ultimul loc în grupa E pe primul și cu drumul larg deschis spre optimi!

Până la finalul reprizei, singura fază notabilă a fost faultul comis de Bancu pentru care a primit un „galben“ (45+4). Și cum fundașul nostru stânga avea deja un avertisment, primit în meciul cu Belgia, el a devenit suspendat pentru următoarea partidă de la Euro 2024.

Niță a făcut minuni. Din nou!

Nici după pauză echipele n-au dat-o la pace! Pentru că, în continuare, au curs ocaziile la ambele porți. Șutul lui Răzvan Marin a fost parat senzațional de Dúbravka (61), fix când a început o ploaie torențială, la Frankfurt. Apoi, i-a venit rândul lui Niță să ne salveze. În mod repetat! Pentru că intervențiile sale, la ocaziile lui Strelec (64) și Haraslín (65), au fost monumentale.

S-a terminat 1-1, rezultat care a fost coroborat cu remiza din meciul Belgia - Ucraina (0-0), aducându-ne o performanță fantastică: locul 1 în grupă! România va fi însoțită, în optimi, de Belgia și Slovacia. Ucraina, locul 4, a fost eliminată.

Din postura de câștigătoarea grupei E, România va întâlni, în optimi, Olanda, la Munchen, pe 2 iulie, după cum Adevărul a detaliat aici.

România - Slovacia 1-1

România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu – R. Marin (Rus 86), M. Marin – I. Hagi (Man 66), Stanciu, Coman (Sorescu 57) – Drăguș (Pușcaș 66). Selecționer: Edward Iordănescu

Slovacia: Dúbravka – Pekarík (Gyömbér 90+2), Vavro, Škriniar, Hancko – Kucka, Lobotka, Duda (Bero 90+2)  – Schranz (Duris 77), Strelec (Bozenik 70), Haraslín (Suslov 70). Selecționer: Francesco Calzona

Euro 2024, grupa E, ultima etapă

Miercuri

România – Slovacia 1-1

Belgia – Ucraina 0-0

Etapa a 2-a

Slovacia – Ucraina 1-2

România – Belgia 0-2

Prima etapă

România – Ucraina 3-0

Belgia – Slovacia 0-1

Clasament

1. România 3 1 1 1 4-3 4

2. Belgia 3 1 1 1 2-1 4

3. Slovacia 3 1 1 1 3-3 4

4. Ucraina 3 1 1 1 2-4 4

Se califică în faza optimilor de finală primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru locuri trei din toate cele șase grupe Euro 2024.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice