România râde, Sabrina plânge. S-a tras cortina peste Jocurile Olimpice, însă drama gimnastei continuă

0
Publicat:

România a fost una dintre protagonistele Jocurilor Olimpice de la Paris. Chiar dacă nu a avut forța să lupte cu marile puteri ale lumii – China, SUA, Australia sau Japonia, care au luat zeci de medalii – delegația noastră a întrecut așteptările și a dat 3 campioni olimpici și 4 vicecampioni. Au mai fost două medalii de bronz, una dintre ele câștigată după o luptă epică, dusă atât pe salteaua de la sol, cât și în sălile Tribunalului de Arbitraj Sportiv.

Sabrina Voinea, oficial pe locul 4 in finala de la sol. Foto COSR

Gimnasta Ana Maria Bărbosu este ultima medaliată a României la Jocurile Olimpice, deși competiția sa a avut loc luni. După o săptămână de emoții, sportiva de 18 ani s-a văzut repusă în drepturi abia sâmbătă, când TAS a decis retragerea bronzului americancei Jordan Chiles și acordarea acestuia româncei.

Ana Maria Bărbosu a reprimit medalia de bronz la sol, după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a admis parțial memoriul. Inițial, sportiva noastră s-a clasat pe locul 3, cu un punctaj de 13.700. Echipa din Statele Unite a depus o contestație, și nota lui Jordan Chiles a fost mărită de la 13.666 la 13.766, aceasta urcând pe podium. Oficialii români s-au îndreptat către TAS, iar judecătorii au decis că americanii au depus contestația în afara intervalului regulamentar, de un minut, astfel că au anulat mărirea notei lui Chiles.

O întârziere de 4 secunde i-a adus medalia Anei Bărbosu

În argumentația TAS scrie că întârzierea a fost de patru secunde! „Reclamanții au solicitat o hotărâre din partea Diviziei ad-hoc a TAS, care a concluzionat că depunerea contestației s-a făcut peste termenul de un minut specificat la art. 8.5 din FIG 2024 Reglementări tehnice (adică 1 minut și 4 secunde) și a respins contestația ca intempestivă, menținând astfel scorul inițial de 13,666 și ajustând în mod corespunzător clasamentul final“, se arată în decizia TAS.

Mai rămânea o singură problemă: faptul că hotărârea judecătorilor nu este executorie. Însă, ieri, emoțiile au fost risipite, atât Federația Internațională, cât și Comitetul Olimpic Internațional anunțând că vor ține cont de decizia Tribunalului Sportiv și îi vor acorda medalia gimnastei noastre.

Sabrina Voinea nu vrea să mai audă de gimnastică

Cazul a avut un epilog fericit, a urmat o explozie de bucurie în România, însă, în euforia generală, o sportivă plânge. Este vorba despre Sabrina Voinea, care a fost nedreptățită de arbitri în finala de la sol, cât și de TAS, care a preferat să dea o soluție „politică“ și nu deranjeze prea tare lumea gimnasticii.

Sportiva este devastată, primind vestea de la TAS în hohote de plâns. Prin vocea mamei sale, fosta mare gimnastă Camelia Voinea, Sabrina ia în calcul să renunțe la sportul de performanță. „Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Mi-a venit rău când am primit vestea. Nici eu, nici Sabri nu mai vrem să auzim de gimnastică. Nu suntem bine, Sabri s-a închis în cameră și plânge“, a mărturisit Camelia Voinea pentru gsp.ro.

Asta pentru că pe reluările și înregistrările exercițiului ei de la sol se vede clar că a fost depunctată aiurea cu o zecime de arbitri pe motiv că ar fi depășit suprafața saltelei de concurs. Motivarea tribunalului în cazul său va veni cel mai devreme peste o săptămână, când ecourile Jocurilor Olimpice se vor fi stins, astfel că puștoaica de 17 ani și mama sa rămân singure să-și plângă durerea.

Soluțiile date de Tribunalul de Arbitraj Sportiv

FRG, Bărbosu vs. Federația Internațională de Gimnastică:

1. Cererea înregistrată de către Ana Maria Bărbosu este parțial admisă.

2. Contestația formulată de către Jordan Chiles a fost depusă peste termenul de 1 minut prevăzut de art. 8.5 din Regulamentul Tehnic FIG și este determinată ca fiind fără efect.

3. Scorul inițial de 13.666 acordat lui Jordan Chiles în finală este reinstituit.

4. Federația Internațională de Gimnastică va determina clasamentul finalei și va acorda medaliile în concordanță cu decizia de mai sus.

5. Alte solicitări sunt respinse.

FRG, Voinea, vs. Federația Internațională de Gimnastică:

1. Cererea înregistrată de FRG și Sabrina Maneca Voinea este respinsă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna