România încheie cu o victorie Campionatul Mondial de Handbal, dar ratează obiectivul de a se califica la Jocurile Olimpice

0
Publicat:

Naţionala României a încheiat cu o victorie participarea la Campionatul Mondial de handbal feminin care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia, 27-26 (13-10) cu Polonia, luni seara, la Herning, în ultimul meci din a treia grupă principală.

Româncele au câștigat meciul cu Polonia

Tricolorele au controlat jocul de la un capăt la altul, au condus şi la cinci goluri în repriza secundă, dar pe final au scăzut ritmul şi au permis Poloniei să egaleze (25-25). România a câştigat şi cu şansă, după două ratări ale polonezei Magda Balsam şi o intercepţie cu gol din propria jumătate reuşite de Andreea-Cristina Popa, potrivit Agerpres.

Eliza Buceschi a fost şi în acest meci cea mai bună jucătoare a României, fiind desemnată MVP-ul meciului, ca şi la celelalte victorii ale tricolorelor în Danemarca.

Eliza Buceschi a marcat 11 goluri pentru România, Cristina Laslo 5, Crina-Elena Pintea 4, Daria Bucur 3, Alexandra Dindiligan 2, Andreea-Cristina Popa 1, Bianca-Maria Bazaliu 1.

Diana Ciucă a apărat un şut (20%), iar Daciana Hosu 8 (29%).

Pentru Polonia au înscris Magda Balsam 8, Karolina Kochaniak-Sala 5, Aleksandra Rosiak 3, Dagmara Nocun 3, Mariola Wiertelak 2, Monika Kobylinska (CSM Bucureşti) 1, Emilia Galinska 1, Paulina Masna 1, Sylwia Matuszczyk 1, Marlena Urbanska 1.

Adrianna Placzek a apărat 7 şuturi (25%), iar Barbara Zima a încheiat cu 5 intervenţii (50%).

Meciul a fost arbitrat de algerienii Youcef Belkhiri şi Sidali Hamidi.

Ultimul meci al grupei se va juca între Danemarca (6 puncte) şi Germania (8 puncte), care vor ocupa primele două locuri în grupă. România încheie pe locul al treilea, cu 6 puncte, Japonia pe patru (4 puncte), Polonia pe cinci (4), iar Serbia pe şase (0).

România a ratat obiectivul său la acest turneu final, calificarea în sferturile de finală (locurile 1-8), care ar fi asigurat prezenţa la un turneu preolimpic. Echipa antrenată de Florentin Pera s-a clasat pe locul 12 în clasamentul final al competiţiei şi ratează, foarte probabil, participarea la JO 2024.

România este singura naţională care a participat la toate cele 26 de ediţii ale Campionatului Mondial de handbal feminin.

România are în palmares un titlul mondial (1962), două medalii de argint (1973, 2005) şi una de bronz (2015). La precedenta ediţie, România s-a clasat pe locul 13.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”