România – Germania, capăt dezolant de drum la Euro 2022: Momentul magic al lui Neagu, stricat de echipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a strigat „hoții“, după eșecul sufocant cu Muntenegru (34-35), însă fetele nu mai pot da vina pe arbitraj, după înfrângerea de astăzi, cu Germania, scor 28-32. Iar asta pentru că, exceptând un start bun de meci pentru naționala pregătită de Florentin Pera, treptat, nemțoaicele au pus stăpânire pe această confruntare.

Neagu a fost și la Euro 2022 cea mai bună jucătoare din lotul României. FOTO: Arhiva Adevărul

Și, după 60 de minute, Germania a obținut o victorie meritată. De amintit că, înainte de Campionatul European, România și Germania au încheiat la egalitate, scor 29-29, un meci amical. Acum însă, la Skopje (Macedonia de Nord), fetele pregătite de Pera au rămas fără „combustibil“, după efortul uriaș depus, ieri, cu Muntenegru.

Această înfrângere cu Germania a stricat și seara Cristinei Neagu (34 de ani). Aflată la ultima ei participare la un European, Neagu a ajuns la 303 goluri în competiția continentală, fiind cea mai bună marcatoare la acest nivel, indfierent că vorbim despre handbalul feminin sau masculin! Din păcate însă, Neagu n-a putut savura această reușită, atât din cauza eșecului cu Germania, cât și din cauza faptului că România a încheiat Grupele Principale de la Euro 2022 pe locul 12 din 12, fiind cea mai slabă națională de la această fază!

În momentul plecării la turneul final găzduit de Macedonia de Nord, Muntenegru și Slovenia, obiectivul fixat de federație a fost obținerea locului 10, la Euro 2022.

Grupa Principală I, ultima etapă, miercuri

Ungaria – Slovenia 29-25

Croația – Suedia 19.00

Norvegia – Danemarca 21.30

Clasament

1. Norvegia 4 4 0 0 117-93 8

2. Danemarca 4 3 0 1 106-95 6

3. Suedia 4 2 0 2 111-99 4

4. Slovenia 5 2 0 3 124-132 4

5. Ungaria 5 1 0 4 121-137 2

6. Croația 4 1 0 3 79-102 2

Grupa Principală II, ultima etapă, miercuri

România – Germania 28-32

Olanda – Muntenegru 19.00

Franța – Spania 21.30

Clasament

1. Franța 4 4 0 0 117-85 8

2. Muntenegru 4 3 0 1 113-109 6

3. Germania 5 2 0 3 135-137 4

4. Spania 4 1 1 2 102-108 3

5. Olanda 4 1 1 2 110-119 3

6. România 5 1 0 4 139-158 2

*Primele două clasate merg în semifinale. Ocupantele locurilor 3 se vor întâlni într-o partidă care va stabili naționala care va încheia Euro 2022 pe locul 5.

România, la Euro 2022

Prima fază a grupelor

*28-29 cu Olanda

*21-35 cu Franța

*31-23 cu Macedonia de Nord

Grupa Principală II

*România – Spania 28-27

*România – Muntenegru 34-35

*România – Germania 28-32

Florentin Pera, selecționer România

Lotul convocat de selecționerul Florentin Pera

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Iulia Dumanska (Gloria Bistriţa), Daciana Hosu (Râmnicu Vâlcea);

*Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Bianca Bazaliu (Gloria Bistriţa), Diana Lixandroiu (CSM Slatina), Sorina Grozav (Rapid);

*Centri: Laura Pristăviţă (Gloria Bistriţa), Eliza Buceschi (Rapid);

*Extreme dreapta: Alexandra Badea (Rapid), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistriţa), Mihaela Mihai (CSM Bucureşti);

*Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (Râmnicu Vâlcea);

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi