România, fără Cristina Neagu, meci senzațional contra Serbiei, la Campionatul Mondial de handbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După încălzirea cu Chile (44-19), în prima partidă de la Campionatul Mondial de handbal, găzduit de Danemarca, Norvegia și Suedia, România a trecut cu brio de primul test important de la turneul final, cu Serbia.

Româncele, cu o clasă peste Serbia la Mondialul de handbal. Foto Facebook

Handbalistele din țara vecină ne-au speriat în primul lor meci de la Mondial, după ce practicat un joc impecabil și au condus timp de 50 de minute favorita Danemarca. Numai că româncele le-au pus rapid la respect, distanțându-se la 8-3. Cu o apărare solidă și un joc de atac inspirat, ”tricolorele” și-au mărit constant ecartul, ajungând la plus 7: 17-10, apoi chiar la 19-11. Serbia a reușit două goluri pe final de repriză, astfel că s-a intrat la vestiare cu 19-13.

Repriza secundă a fost tot la discreția fetelor noastre, care au făcut uitată absența vedetei Cristina Neagu, încă nerefăcută după accidentarea care o chinuie de aproape trei săptămâni. Cu Eliza Buceschi la timonă - a fost desemnată și în această partidă ”omul meciului”, la fel ca în întâlnirea cu Chile - româncele au avut probleme doar aproape de mijlocul părții a doua, când Serbia s-a apropiat la 3 goluri (22-19). Însă a venit o serie perfectă de 4 goluri pentru naționala noastră, astfel că nu s-a mai pus problema victorie (26-19). ”Tricolorele” au încheiat meciul en fanfare, la 9 goluri distanță de sârboaice, 37-28, rezultat care ne permite să visăm frumos mai departe.

Cristina Neagu, lăsată în afara lotului, din cauza accidentării. Foto Facebook

Marți, de la 21.30, ”tricolorele” vor juca împotriva naționalei-gazdă, Danemarca, în ”finala” grupei. Un rezultat pozitiv ne-ar duce cu 3-4 puncte în grupa principală, și elevele lui Florentin Pera ar putea spera chiar la mai mult decât obiectivul propus la începutul Mondialului, acela de a ajunge în fazele superioare, care asigură accederea la un turneu de calificare la Jocurile Olimpice de la Paris.

Mergem cu puncte în grupa principală

Grație victoriei de astăzi, România s-a calificat în a grupa principală, unde i se vor alătura două echipe din actuala grupă, cel mai probabil Danemarca și Serbia, plus primele 3 clasate din grupa F. Două dintre acestea sunt deja cunoscute, Germania și Polonia. A treia va fi stabilită de duelul Japonia - Iran, programat luni. În grupa principală, România va juca încă 3 meciuri, împotriva echipelor din grupa F (Germania, Polonia și Japonia / Iran).

În partida cu Serbia, golurile României au fost marcate de Eliza Buceschi 8, Sonia-Mariana Seraficeanu 7, Nicoleta Dincă 4, Crina Pintea 4, Cristina Laslo 4, Alexandra Dindiligan 2, Lorena-Gabriela Ostase 2, Andreea- Cristina Popa 2, Alicia-Maria Gogîrlă 2, Daria Bucur 1, Bianca-Maria Bazaliu 1.Diana Ciucă a apărat 5 şuturi (31%), Yuliya Dumanska a apărat un şut (13%), iar Daciana Hosu 4 (29%).

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului