România, ca pe vremuri. Sabrina Voinea, două medalii de argint la Europenele de gimnastică de la Rimini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După o lungă perioadă în care gimnastica românească nu a ținut pasul cu alte state, avem și motive de bucurie. Sabrina Maneca Voinea a cucerit medalia de argint în finala de la bârnă, sâmbătă, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică de la Rimini (Italia), apoi și-a trecut în palmares și locul 2 la sol.

Sabrina Voinea, evoluții bune la Europenele de gimnastică. Foto Getty images

Românca, notată cu 14,100 în calificări (a doua notă), a luat în finală 14,166, fiind devansată doar de italianca Manila Esposito, care a primit 14,400 puncte. Podiumul a fost completat de franţuzoaica Marine Boyer, cu 14,033. Lilia Cosman, a doua româncă prezentă în finală, s-a clasat pe locul al patrulea, cu 13,500, după ce în calificări fusese a şasea (13,266).

Tot sâmbătă, Sabrina Voinea a mai cucerit o medalie de argint, în finala de la sol. Românca a avut cea mai mare notă în calificări (13,700), iar în finală și-a menținut punctajul, dar a fost depășită de aceeași sportivă, italianca Manila Esposito, cu 13,833 puncte. Medalia de bronz a revenit altei italience, Angela Andreoli, cu 13,666.

Sabrina Maneca Voinea are acum trei medalii la Campionatele Europene, bronz anul trecut la sol (Antalya), argint la bârnă şi la sol anul acesta, la Rimini. Duminică va avea loc finala pe echipe.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală