România a învins Belgia, scor 9-1, în prima etapă a Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă, grupa valorică IIA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naţionala de hochei pe gheaţă a României

Echipa naţională de hochei pe gheaţă a României a învins, cu scorul de 9-1 (2-1, 3-0, 4-1), reprezentativa Belgiei, în prima etapă a Campionatului Mondial, grupa valorică IIA, care se desfăşoară la Galaţi, informează Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă.

Golurile "tricolorilor" au fost marcate de Ede Mihaly - 5, Adrian Irimia, Csanad Fodor, Alpar Sallo şi Florian Bocu. Următorul meci al României va avea loc marţi, de la ora 20.00, împotriva selecţionatei Serbiei. 

Apoi, "tricolorii" vor întâlni Islanda (joi), Australia (vineri) şi Spania (duminică). Obiectivul echipei pregătite de canadianul Martin Lacroix este promovarea în eşalonul superior. „Ultimul Campionat Mondial, care a fost la Galaţi, a fost în 1979. Odată cu acel Campionat Mondial s-a construit şi acest patinoar. De-a lungul anilor am avut sprijin din partea Galaţiului, mă refer la faptul că au crescut foarte mulţi jucători de valoare care au reprezentat România, pe parcursul anilor. În discuţiile cu domnul Cosca, am zis să facem tot efortul, pentru a aduce acest Campionat Mondial la Galaţi, după aproape 40 de ani, să punem Galaţiul pe harta lumii, am reuşit, ni s-a dat spre organizare”, a declarat la conferinţa de presă organizată duminică, Alexandru Hălăucă, secretarul general al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare