România a fost învinsă de Spania, scor 24-36

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a pierdut în fața Spaniei, scor 24-36 (17-12), în al doilea meci din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin - EHF EURO 2024 din Germania. Acesta este cel mai drastic eșec suferit de „tricolori” la turneele finale continentale, scrie Agerpres.

Echipa națională de handbal FOTO: FRH - Federația Română de Handbal/Facebook

Handbalistul naționalei României, Andrei Drăgan, a declarat, duminică seara, după înfrângerea în fața Spaniei, scor 36-24, în Grupa B a Campionatului European din Germania, că la acest nivel orice greșală este taxată.

„Am fost foarte montaţi şi din cauza asta poate emoţiile nu s-au simţit aşa de mult. A fost însă o sală plină şi s-a simţit un soi de presiune. Dar la nivelul ăsta orice greşeală este taxată. Noi putem juca bine un anumit timp dintr-un meci, doar că nu avem maturitatea şi experienţa pentru a avea şi constanţă. Iar la un turneu final se taxează orice greşeală”, a spus acesta.

Drăgan a precizat că acesta nivelul actual al reprezentativei naționale, dar are convingerea că nivelul poate crește.

„Cumva ăsta este nivelul real, dar cred că naţionala mai poate creşte. Faptul că suntem aici este un lucru pozitiv, chiar dacă lumea le vede numai pe cele negative, că am luat două bătăi. Însă pentru noi este un pas înainte că suntem la European şi uşor-uşor vom creşte”, a precizat Andrei Drăgan.

România a ratat complet meciul grupei B de la Euro, eșec 24-31 în fața Austriei. Elevii lui Xavi Pascual au dat astăzi peste un gigant rănit. Spania, campioana continentală din 2018 și 2020, a fost înfrântă în mod categoric în urmă cu două zile, 29-39 împotriva Croației.

La rândul său, jucătorul Robert Nagy a afirmat că prima reprezentativă a României trebuie să mai acumuleze experienţă pentru a se ridica la nivelul Spaniei.

„Am avut emoţii înaintea meciului, dar a fost o experienţă frumoasă. Din păcate nu am reuşit să câştigăm. Am dat tot ce am putut, însă Spania a fost mai bună. Sper ca pe viitor să ajungem cât mai aproape de nivelul ei. Cred că am fi putut sta şi mai mult cap la cap cu ei pe tabelă, însă, din păcate, am făcut câteva greşeli, iar ei au reuşit să se distanţeze la 2-3 goluri. Acolo s-a rupt meciul. În repriza a doua am reuşit să reducem şi să venim la 4 goluri în spatele lor, dar au venit din nou peste noi. Dacă eram puţin mai atenţi puteam să stăm mai mult în meci lângă ei. Noi trebuie să creştem, să adunăm cât mai multă experienţă de la acest turneu final”, a spus Nagy.

Pe 16 ianuarie sunt programate ultimele partide din grupă, Croaţia - România (19:00, la Mannheim) şi Spania - Austria (21:30, la Mannheim).

Spania care este vicecampioana europeană din 2022, Austria a învins România în ambele meciuri din preliminarii, cu 36-32 şi 35-30, iar Croaţia a fost vicecampioană în 2020. Spania a cucerit două titluri continentale, în 2018 şi 2020.

Primele două echipe clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

România nu se mai calificase la Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9, iar la tragerea la sorţi a făcut parte din a patra urnă valorică. Pentru România este cea de a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese