Reghecampf, marcat de cea mai mare şansă ratată în carieră: mesaj pentru un coleg de breaslă înaintea unui meci mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Reghecampf

Fostul antrenor al Stelei a plecat din România pe cai mari şi s-a întors după un eşec, ajungând acum la Litex Loveci (Bulgaria). Drumul său ar fi putut arăta însă altfel.

Asta dacă Al-Hilal (Arabia Saudită) ar fi câştigat finala Ligii Campionilor din sezonul trecut. 

Echipa pregătită de „Reghe“ a jucat finala competiţiei, cedând însă în faţa celor de la Western Sydney (Australia), după 0-1 în deplasare şi 0-0 acasă. În retur, Al-Hilal a fost dezavantajată clar de arbitraj, japonezul Nishimura refuzându-le saudiţilor două penalty-uri evidente. 

Actualul antrenor al celor de la Litex Loveci şi-a amintit de acest episod, atunci când a vorbit la Dolce Sport despre finala Ligii Campionilor, ediţia 2015, la care va fi prezentă trupa pregătită de Cosmin Olăroiu, Al-Ahli Dubai.

Ce a spus?

„Oli va avea un meci foarte greu cu cei de la Guangzhou Evergrande pentru că e o echipă foarte puternică! Arbitrajul va conta foarte mult. Îmi doresc ca el să reuşească şi să câştige finala. Acesta e cel mai important trofeu pe care îl poate câştiga un antrenor în Asia“, a declarat „Reghe“.

Al-Ahli Dubai (Emirate) şi Guangzhou Evergrande (China) se vor întâlni în ultimul act al Ligii Campionilor. Prima manşă va fi sâmbătă (17.45, Dolce Sport), la Dubai, returul fiind programat pentru 21 noiembrie (14.00, Dolce Sport).

Mai multe pentru tine:
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă