Reghecampf, acuze fără precedent la adresa Astrei: ce spune că i s-a întâmplat la ultimul meci, la Giurgiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astra şi Steaua s-au întâlnit, miercuri, în semifinalele Cupei Ligii, într-o partidă în care cele două echipe au folosit rezervele. Sâmbătă (ora 20.30, Digi Sport, Dolce Sport, Look TV) situaţia va fi alta în „finala campionatului“.

Înainte de confruntarea din play-off, Steaua e la trei puncte în spatele Astrei, însă are avantajul moral, după ce a câştigat toate duelurile cu trupa pregătită de Marius Şumudică, în 2016.

Bucureştenii s-au impus de două ori în Cupa Ligii, ajungând în finală, şi o dată în play-off. Laurenţiu Reghecampf crede că acest bilanţ va influenţa şi partida de sâmbătă.

„E foarte important că am învins Astra de trei ori până acum. E important pentru moralul jucătorilor. E un meci cu o miză foarte mare, jucătorii mei ştiu să se descurce bine în momente de genul acesta. Sunt obişnuiţi cu presiunea, din punctul ăsta de vedere nu vor avea probleme. Chiar dacă Astra va câştiga, nu se va decide nimic. Totul se termină în ultima etapă“, a spus tehnicianul roş-albaştrilor, potrivit gsp.ro.

„Reghe“ i-a acuzat pe giurgiuveni de jocuri murdare la duelul de miecuri, în Cupa Ligii: „La meciul din Cupa Ligii au fost, probabil, aduşi cu forţa în spatele băncii nişte băieţi să mă înjure. Dar îi anunţ că nu pot să pună presiune pe mine. Să fie sănătoşi, dacă ei aşa au hotărât. Ei nu pot pune presiune pe Steaua. Nu au cum. E o diferenţă mult prea mare între cele două cluburi, chiar dacă e lăudabil ce au făcut cei de acolo. Ei ştiu că diferenţa e prea mare“.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews