Real Madrid taie în carne vie: Zidane pleacă după un sezon ratat. S-a aflat cine îl va înlocui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Formaţia „galactică“ a bifat o stagiune dezolantă, fără niciun trofeu, iar primul care a plătit preţul pentru această contraperformanţă a fost antrenorul care, în mandatul precedent, a scris istorie pe bancă.

Zinedine Zidane (48 de ani) şi-a început promiţător al doilea mandat la Real Madrid, luând titlul şi Supercupa Spaniei, în stagiunea precedentă. 

Cea actuală însă a fost un eşec total! Iar rezultatele confirmă această realitate dură. Toate trofeele s-au ratat în sezonul 2020-2021!

Drept urmare, aşa cum era de aşteptat, francezul şi conducerea clubului au ajuns la concluzia că e momentul să meargă pe drumuri separate. Informaţia a apărut în presa internaţională, în noaptea de miercuri spre joi. Şi s-a şi aflat deja cine îl poate înlocui pe fostul mijlocaş francez.

Italianul  Massimiliano Allegri (53 de ani) pare a fi alesul preşedintelui Florentino Perez, având şi avantajul că e liber de contract. Allegri a plecat de la Juventus, în iunie 2019, şi de atunci stă pe bară. 

Ca o ironie a sorţii, la Juventus poate ajunge Zinedine Zidane, în locul lui Andrea Pirlo. Formaţia torineză urmează să facă şi ea o remanieră masivă, după un sezon în care a avut rezultate dezamăgitoare pentru standardele sale. 

52 de meciuri a adunat Zinedine Zidane la Real Madrid, în acest sezon: 31 de victorii, 12 remize, 9 înfrângeri. Golaveraj: 88-46.   11 trofee a cucerit Zinedine Zidane, la Real Madrid, în calitate de antrenor: nouă în primul său mandat şi două în cel care se încheie acum.  
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție