Reacţiile jucătorilor Stelei după egalul cu Schalke şi eliminarea din Europa: Bourceanu, mesaj de adio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steliştii vor încheia grupa E a Ligii Campionilor pe ultimul loc. FOTO: Răzvan Păsărică

Steaua a încheiat la egalitate, 0-0 cu Schalke, în penultimul etapă din faza grupelor Ligii Campionilor, dar nu mai poate prinde nici poziţia a treia, după ce Basel a învins-o pe Chelsea, în celălalt meci al grupei. Căpitanul Stelei a lăsat de înţeles că este ultimul său meci în Liga Campionilor.

Alex Bourceanu: 

N-aş vrea să se interpreteze în vreun fel, spun doar că n-am semnat prelungirea contractului, intru în ultimele şase luni de contract şi cred că acesta a fost ultimul meu meci nu doar pe Naţional Arena în Champions League, dar şi în competiţie. Ca să mai joc în Champions League, trebuie să rămân la Steaua. Contractul meu expiră în vară, probabil că vor exista nişte discuţii, depinde şi de conducere, dar poate nu vor să-mi prelungească contractul. N-am reuşit să câştigăm niciun meci, am făcut puţine puncte. Dacă am fi câştigat astăzi, nu cred că am fi realizat mare lucru, pentru că n-am fi reuşit să câştigăm la Chelsea. Este foarte greu să câştigi la Chelsea. Am fost cei mai slabi din grupă

CE CREDE FELIPE SANTANA, FUNDAŞUL LUI SCHALKE, DESPRE BOURCEANU

Ciprian Tătăruşanu: 

Am făcut o repriză secundă foarte bună, total diferită faţă de a doua, dar păcat că n-am înscris. Acum, nu mai avem nicio şansă de calificare. La început, când am văzut echipele din grupă, toţi am fost optimişti, am sperat la o calificare în primăvara Champions League, dar nu s-a putut. Adversarii au fost mai buni. Sperăm că în următorii ani vom reuşi, pentru că am căpătat mai multă experienţă

Florin Gardoş: 

Diferenţa de valoare cred că ne-a costat calificarea. Poate doar Basel să fie aproape de valoarea noastră, în rest celelalte echipe sunt mult mai puternice. Au fost ocazii de ambele părţi, dar cred totuşi că ale noastre au fost mai mari în repriza a doua. Am câştigat experienţă până la urmă

Alex Chipciu

Rămânem cu mai multă experienţă, ăsta e nivelul nostru şi al fotbalului românesc. Cred că am fost la acelaşi nivel şi cu Basel, şi cu Schalke, dar la cât se investeşte în fotbalul românesc, nu trebuie să avem pretenţii. Ne-am depăşit condiţia şi noi, la fel ca naţionala

Federico Piovaccari 

Nu ştiu dacă a fost penalty. Eu am lovit mingea, portarul m-a lovit pe mine. O să mă uit la reluare, să văd. În primele meciuri am avut emoţii, am intrat timizi pe teren, ne-am revenit acum, pe final. Mister ne-a zis că e mulţumit, mergem la Londra să jucăm fotbal, chiar dacă nu mai sunt şanse. Se poate o victorie la Londra

Steaua a încheiat la egalitate cu Schalke, 0-0, pe Arena Naţională, şi, cu trei puncte după cinci meciuri nu mai are nicio şansă de a mai prinde primăvara europeană. 

Înainte de ultimul meci din grupe, de la Londra, cu Chelsea (11 decembrie), roş-albaştrii sunt la patru puncte în spatele lui Schalke şi la cinci de Basel. Lider în grupa E este Chelsea, cu 9 puncte.  

Citeşte şi 

Steaua - Schalke 0-0 / Primăvară? Nu, iarnă lungă. Roş-albaştrii, eliminaţi din Europa

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online