Reacția lui CTP după ce Rafael Nadal a acceptat să fie ambasador al Federației de Tenis din Arabia Saudită

0
Publicat:

Cristian Tudor Popescu îl considera pe Rafael Nadal „cel mai cinstit om”. După ce a aflat că celebrul tenismen a acceptat să fie ambasador al Federației de Tenis din Arabia Saudită, jurnalistul a afirmat vineri, 19 ianuarie, că s-a simțit „minute în șir ca într-un avion cu luminile stinse, pe cale de a se prăbuși”.

CTP a dezvăluit că citea pe fața lui Rafael Nadal „o inocență aproape copilărească”. Foto: Arhivă

Fața lui Nadal 

Fă și tu ca mine: scuipă! O să-ți treacă greața și o să rămâi cu acea cocleală specifică pe care numai câțiva o pot simți: dezgustul de semioameni”.  

Asta-i scria Caragiale lui Mihail Dragomirescu. Sfatul e bun, dar n-aș avea destulă salivă nici măcar pentru Șoșoacă și Simion, darmite pentru tot bestiarul politic. Așa că, pentru a-mi învinge greața, tot scriind despre semioameni, păstrez în colțuri ferite ale minții niște oameni pe care îi cred întregi.  

Grozanic este când unul dintre puținii mei „zei” morali mă lovește în moalele capului. L-am considerat pe Rafael Nadal cel mai cinstit om pe care îl știu, și nu numai din tenis. Citind că a acceptat să fie ambasador al Federației de Tenis din Arabia Saudită, m-am simțit minute în șir ca într-un avion cu luminile stinse, pe cale de a se prăbuși. Într-un târziu am început să raționez, acum dând cu capul într-un zid”, se arată în postarea publicată pe Facebook. 

„Ambasador al celor care exploatează la negru, până la sânge, muncitorii imigranți?”

Consternat de decizia lui Nadal, Cristian Tudor Popescu a mărturisit că nu l-a văzut niciodatăaltfel decât drept”.  

De ce? De ce? Cum să facă așa ceva? Murea de foame Rafa? A câștigat cinstit sute de milioane, poate miliardul, muncind ca un ocnaș, ca niciun alt jucător, lezându-și corpul, concentrându-și psihicul pe tenis până la niveluri de-a dreptul dureroase pentru un om obișnuit. Nu l-am văzut niciodată altfel decât drept, altfel decât fair-play față de adversari, arbitri, public. Îi citeam pe față o sinceritate, un bun-simț, o inocență aproape copilărească. 

Ambasador al cui? Ambasador al celor ce condamnă la zeci de ani de închisoare puținele activiste saudite care încearcă să apere drepturile femeilor de a nu fi considerate subființe sau pe cei care se fac vinovați de a posta pe twitter și a se asocia în grupuri de prieteni? Ambasador al celor care exploatează la negru, până la sânge, muncitorii imigranți?

În octombrie 2022, 10 egipteni, cu vârste între 10 și 18 ani, au fost deținuți 16 luni fără a fi judecați, fiind apoi condamnați la mai mult de 10 ani de temniță. Pentru că au organizat o celebrare tradițională egipteană în comunitatea lor.  

Așa-numita Curte Specială Criminală chiar asta face, crime: trimite la eșafod, inclusiv minori, după procese în care n-au nicio șansă. Pe 12 martie 2022, 81 de cetățeni saudiți și străini au fost executați în masă. Printre crimele enumerate în rechizitoriu, „rupturi provocate țesutului social și coeziunii naționale” și „participarea și incitarea la proteste”. 41 dintre cei executați erau membri ai minorității religioase Shi`a. În detenție, aceștia au fost supuși torturilor pentru a-și „mărturisi” crimele”, a mai transmis CTP în postarea cu pricina.

„Mii de oameni hăituiți și uciși...” 

Gazetarul a afirmat că nu i-a văzut fața tenismenului când a susținut că „oriunde te uiți în Arabia Saudită, poți vedea creștere și progres” și a mărturisit că nici nu vrea să o vadă.

„Și cum l-aș putea uita pe jurnalistul Jamal Khashoggi, căsăpit pur și simplu în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul pentru articolele sale critice la adresa regimului prințului Mohamed bin Salman. 

Și Nadal, mare este Allah, declară: „Oriunde te uiți în Arabia Saudită, poți vedea creștere și progres, iar eu sunt încântat să fac parte din asta. Vreau să ajut sportul din întreaga lume să se dezvolte, iar în Arabia Saudită există un potențial real”. Deci, din toată planeta, Nadal nu a ales Tunisia lui Ons Jabeur, sau Egiptul lui Mayar Sherif, sau, eu știu, Bangladesh, ca să-și deschidă acolo o Academie de Tenis, preferă Arabia Saudită, cu al ei „potențial real” de trilioane de euro și mii de oameni hăituiți și uciși...  

Nu i-am văzut fața lui Rafael Nadal când spune ce-a spus. Și nici nu vreau s-o văd”, a mai precizat jurnalistul. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă