Răzvan Lucescu, de neatins: Cât cer grecii pentru a-l lăsa la naţionala României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Lucescu

Pe scurt: preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi şeful Comisiei Tehnice, Mihai Stoichiţă, au bătut degeaba drumul până la Salonic.

O fi frumos la Salonic, în această perioadă a anului. Pentru o vizită în scop turistic. Fiindcă, la ce informaţii apar, e clar că delegaţia FRF s-a dus degeaba până în Grecia, dacă obiectivul deplasării a fost aducerea lui Răzvan Lucescu (52 de ani) la echipa naţională, în locul lui Mirel Rădoi (40 de ani).

Pe lângă faptul că e sub contract, având şi un salariu stagional de 1,8 milioane de euro, imposibil de egalat în România, Lucescu jr nici nu poate părăsi PAOK Salonic şi dacă şi-ar dori acest lucru. Potrivit jurnalistului Daniel Nanu, un apropiat al familiei Lucescu, în contractul lui Răzvan cu PAOK Salonic există o clauză de reziliere de... 7 milioane de euro!

Ca să înţelegem posibilităţile financiare pe care le are federaţia trebuie să spunem că salariul lui Mirel Rădoi la echipa naţională era de 250.000 de euro pe an.

De altfel, încă de dimineaţă, presa din Grecia a scris că nu există nicio şansă ca Lucescu jr să plece de la PAOK, după întâlnirea pe care a avut-o cu şefii FRF. Iar spre prânz, acest lucru a fost confirmat şi de tehnicianul de 52 de ani.

Ce a spus Răzvan Lucescu?

*Nu-mi place să vorbesc despre ce fac în timpul meu liber, despre mese cu persoane pe care le cunosc de mult timp. Nu e nimic de spus şi de comentat. Sunt la PAOK, am un contract de trei ani la PAOK şi voi sta aici. Nu e nimic de spus, nu ştiu cine a postat, cine a făcut această poză (n.r. - de la întâlnirea Burleanu - Stoichiţă - Răzvan Lucescu). Pentru mine, nu e de interes.

*În concluzie, am mai fost o dată cu preşedintele (n.r. - Răzvan Burleanu) în acelaşi restaurant, îl cunosc, fără să fie vorba despre vreo situaţie anume. N-am nimic de comentat, sunt antrenorul lui PAOK şi voi rămâne antrenorul lui PAOK.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete